Nicolae Stanciu și-a criticat coechipierii după 1-1 cu Rangers: ”Am primit un gol stupid!” Cum a simțit că va marca
articol scris de Digi Sport12.03.2021, 16:31
Nicolae Stanciu a reușit o bijuterie de gol în duelul românilor din Europa League, Slavia Praga - Rangers, scor 1-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mijlocașul de 27 de ani a prins o rachetă care l-a lăsat fără replică pe veteranul Allan McGregor după doar 7 minute de joc.
”M-am gândit din start că voi șuta la poartă. Iar din momentul în care am lovit mingea am știu că va lua o traiectorie perfectă.
Sunt fericit pentru acest gol, dar dacă aș putea alege, aș prefera ca meciul să se fi încheiat 0-0. Nu sunt deloc mulțumit de rezultat, 1-1 acasă nu e suficient, dar acum mergem să dăm gol în retur.
Rangers nu ne-a surprins cu nimic, știam totul despre jocul lor, iar în prima repriză, am fost singura echipă de pe teren, ne-am creat o sumedenie de ocazii”, a declarat Nicolae Stanciu.
Nicolae Stanciu: ”Am primit un gol stupid”
Vedeta Slaviei a avut și reproșuri la adresa coechipierilor lui, mai ales a portarului, la faza golului marcat de Helander din pasa lui Ianis Hagi.
”Am primit un gol stupid. Este al patrulea sau al cincilea meci în care primim gol din faze fixe. Dacă nu se întâmpla asta, câștigam meciul. E păcat”, a fost reacția lui Nicolae Stanciu.
Iar portarul Kolar și-a recunoscut oarecum vina.
”Am revăzut faza și cred că puteam să intervin, să încerc să blochez pasa lui Hagi. Dar, putea ieși penalty și cartonaș galben. Nu știu ce să zic.
Fiecare vede diferit faza. Când primești gol, te gândești imediat unde ai greșit”, a declarat portarul Slaviei.
Etichete: ianis hagi , nicolae stanciu , gol nicolae stanciu , nicolae stanciu slavia praga , slavia praga rangers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...