Milan pregătește duelul cu oltenii. Montella: "Antrenamentele sunt proiectate doar cu gândul la acea partidă"
18.07.2017, 20:10Vincenzo Montella, antrenorul lui AC Milan, a mărturisit că se gândeşte deja la primul meci împotriva lui CS Universitatea Craiova, ce va avea loc pe 27 iulie, în deplasare, în manşa întâi a turului 3 preliminar al Europa League, scrie agenţia ANSA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Montella a făcut o serie de declaraţii după amicalul pierdut marţi de Milan cu 3-1 contra formaţiei germane Borussia Dortmund, în oraşul chinez Guangzhou.
"Azi nu pot să acord atenţie rezultatului, deşi în repriza a doua am trecut de câteva ori aproape de egalare. Mi-a plăcut sârguinţa arătată de echipă în faza defensivă. Văd că băieţii sunt foarte convinşi de ceea ce fac: reacţia după pauză dovedeşte asta. Ne-au lipsit câţiva jucători, văd marje mari de progres", a afirmat tehnicianul.
Mintea lui Montella "este deja la meciul din Europa League de pe 27 iulie, unde nu vom ajunge în cele mai bune condiţii. Antrenamentele noastre sunt proiectate doar cu gândul la acea partidă". Milan nu va susţine niciun meci oficial până la primul duel împotriva formaţiei craiovene.
Pentru Milan au jucat: Storari - Abate (Gomez, 65), Paletta (Musacchio, 46), Zapata (Gabbia, 90), Rodriguez (Antonelli, 64) - Kessié (Zanellato, 90), Mauri, Bonaventura (Sosa, 65) - Borini (Crociata, 90), Bacca (Cutrone, 65), Niang (Calhanoglu, 46). Pe banca de rezerve au rămas fraţii Gianluigi şi Antonio Donnarumma, ambii portari.
Începând de miercuri, Montella va conta în China pe noi achiziţii ca Bonucci, Andre Silva, Conti şi Biglia.
Meciul tur dintre CS Universitatea Craiova şi Milan va avea loc la Severin pe 27 iulie, iar returul este programat pe 3 august în Italia.
AGERPRES
Etichete: ac milan , vincenzo montella , cs u craiova , milan craiova , montella craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...