Exclusiv Mihai Popescu a dezvăluit ce cred scoțienii despre Ianis Hagi + Știe ce se va întâmpla în Rangers - FCSB
articol scris de Digi Sport23.10.2024, 22:54
FCSB o va înfrunta, în deplasare, pe Rangers, în etapa a 3-a din faza ligii Europa League.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
- Partida dintre cele două formații este programată pe 24 octombrie (joi), de la 22:00, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Înaintea acestei partide, Mihai Popescu (31 de ani), fundașul central al celor de la FCSB care a jucat la trei echipe din Scoția (St. Mirren, Hearts și Hamilton) a prefațat duelul cu Rangers și a vorbit despre situația lui Ianis Hagi (25 de ani).
Mihai Popescu: ”Am venit aici cu încredere, trebuie să scoatem un rezultat pozitiv”
Mihai Popescu a subliniat că FCSB va avea un meci dificil cu Rangers pe Ibrox, mai ales că scoțienii vor încerca încă din primele minute să preseze și să forțeze deschiderea scorului.
Însă, stoperul a spus că ”roș-albaștrii” vor face tot ce le stă în putință pentru a obține un rezultat pozitiv în fața vicecampioanei Scoției.
”Ne așteaptă un meci dificil, pe acest stadion (n.r. Ibrox) care va fi arhiplin. Am venit aici cu încredere, trebuie să scoatem un rezultat pozitiv. Avem un mental bun, ultimele rezultate în favoarea noastră și sperăm să ne menținem pe aceeași linie.
Am jucat aici o singură dată (n.r. când juca pentru Hearts). Din păcate am pierdut, sper să nu mai repet aceeași performanță. Vor veni agresivi, pentru că vor juca în fața propriilor suporteri.
Suntem pregătiți pentru orice pressing și cu siguranță vom ieși bine. I-am urmărit, știm ce avem de făcut. Știm ce vor face și ei. Cu siguranță vom face o figură frumoasă și vom fi fericiți la sfârșit”, a spus Mihai Popescu, într-un interviu exclusiv pentru Digi Sport.
Mihai Popescu: ”Pentru noi e bine că Ianis Hagi nu joacă, este un jucător care face diferența”
Mihai Popescu crede că Rangers ar fi avut un avantaj în plus fața FCSB dacă ar fi putut conta pe Ianis Hagi (25 de ani) la această întâlnire. În opinia fundașului central, Ianis este un jucător de calitate, extrem de apreciat în Scoția,
”Îmi pare rău că Ianis nu este pe listă. Cred că i-ar fi ajutat, este un jucător bun, cunoscut aici, iubit. Știu pentru că am auzit foarte multe lucruri frumoase despre el jucând aici. Pentru noi e bine că nu joacă, este un jucător care face diferența”, a mai spus Popescu.
Clasamentul Europa League
VIDEO Rezumat PAOK Salonic - FCSB, scor 0-1
Etichete: rangers , mihai popescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...