Exclusiv Lovitură primită de Astra, după calificarea istorică! UEFA a luat azi decizia
09.12.2016, 14:32Astra a reuşit să stingă cea mai mare parte a datoriilor către jucători, dar problemele financiare nu au dispărut de la echipa care a reuşit o performanţă extraordinară prin calificarea în "şaiprezecimile" Europa League. De altfel, inclusiv cei de la UEFA pun sub semnul întrebării sănătatea fiscală a campioanei României, motiv pentru care din cei 2,6 milioane de euro pe care trebuie să-i trimită la Giurgiu, 600.000 au fost blocaţi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Calificare istorică! Posibilii adversari ai Astrei în 16-imile Europa League
UEFA a solicitat clubului din Giurgiu mai multe acte care să confirme că Astra nu are datorii către terţi pentru a debloca şi suma păstrată. De altfel, clubul a mai fost penalizat în trecut de UEFA tot pentru datorii.
Aseară, Budescu a declarat la finalul meciului Astra-Roma, 0-0, că "Şumudică are dreptate, nu suntem respectaţi. Promisiunile făcute de conducere văd că nu sunt onorate, ceea ce este foarte urât", s-a limitat să declare unul dintre jucătorii evidenţiaţi chiar de Luciano Spalletti.
Clasamentul coeficienţilor, la zi. Cât de mult contează calificarea fantastică a Astrei
Nemulţumirea fotbaliştilor este determinată de faptul că li s-au promis 80.000 de euro pe care jucătorii să-i împartă aşa cum doresc ei în cazul calificării echipei. Se stabilise deja câţi bani să ia fiecare om, de la masor la oamenii care lucrează la club, dar conducerea a venit ulterior cu anunţul că disponibili sunt doar 70.000 de euro. A fost momentul care a produs un nou scurt-circuit între echipă şi patronat
Florin Lovin a povestit în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal un alt motiv care a determinat supărarea fotbaliştilor.
"Prima de calificare este de aproximativ 10.000 de euro, dar nu suntem siguri de nimic. Am solicitat ca până la meciul cu Roma să fie rezolvată doleanţa şi să se treacă în contract. Aşa puteam şi noi să fim liniştiţi şi să ne concentrăm la meci. Numai că nu s-a rezolvat nimic", a afirmat Lovin.
Etichete: astra , bani , uefa , control financiar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...