Video Exclusiv Ilie Dumitrescu, moment de sinceritate după umilința lui CFR Cluj de la Belgrad: "Ne este dor de Dan Petrescu"
articol scris de Digi Sport18.08.2021, 00:22
CFR Cluj a suferit un eșec rușinos contra celor de la Steaua Roșie Belgrad, scor 0-4, în manșa tur din play-off-ul Europa League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ilie Dumitrescu, moment de sinceritate după umilința lui CFR Cluj de la Belgrad: "Ne este dor de Dan Petrescu"
Campioana României a dezamăgit în defensivă și a încasat gol după doar cinci minute, când Pavkov a înscris de lângă Ciobotariu. Steaua Roșie a dus scorul la 2-0 cu șapte minute înainte de pauză, grație lui Katai. Șumudică n-a reușit să găsească soluții nici în partea secundă, când jucătorii lui CFR s-au întrecut în greșeli, iar Ben Nabouhane și Ivanic au dus scorul la 4-0.
Ilie Dumitrescu, prezent în studioul emisiunii Fotbal European, a fost sincer și a spus că îi este dor de Dan Petrescu, fostul antrenor al lui CFR Cluj, care aborda jocurile cu mare miză din competițiile europene într-o manieră mult mai prudentă.
"În niciun duel din ăsta cu echipele importante din Europa... să nu uităm de performanțele lui Dan Petrescu cu Lazio, Rennes, Sevilla. Nu a pierdut cu Sevilla! Da, ne este dor de organizarea de joc a lui Dan Petrescu și de modul cum pregătea Petrescu meciurile, cum analiza adversarul și cum reușea să creeze un echilibru indiferent de valoarea adversarilor.
Dacă ne uitam la loturi și la bugetelor echipele cu care juca Petrescu, îți dădeai seama imediat că numai așa puteai echilibra un joc, prin organizare de joc la cel mai înalt nivel, prin a reuși să citești foarte bine adversarul, să acoperi foarte bine zonele.
Mai e un aspect extrem de important și tot acolo ajungem, apropo de punctele acumulate de proiectul Dan Petrescu la CFR. Din momentul în care ajungi cap de serie, ai și șansă să ajungi cap de serie și să întâlnești o echipă din Bosnia și una din Gibraltar. Ai avut șansa să joci, să intri în Conference datorită rezultatelor lui Petrescu la CFR", a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Returul dintre CFR Cluj și Steaua Roșie Belgrad este programat joi, 26 august, de la ora 21:30.
CFR Cluj este calificată în grupele Conference League dacă va fi eliminată de Steaua Roșie în play-off-ul Europa League.
Etichete: cfr cluj , ilie dumitrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...