Video Ianis Hagi, lăudat în presa scoțiană după pasa de gol pentru Rangers în meciul cu Lincoln Red Imps
17.09.2020, 22:55Ianis Hagi a avut o prestație remarcabilă pentru Rangers în meciul cu Lincoln Red Imps, din Gibraltar.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Românul a fost lăudat în presa scoțiană. BBC a făcut o sinteză a meciului pe care Rangers l-a câștigat cu 5-0 și l-a lăudat pe Ianis.
"Chiar dacă Ryan Kent a fost odihnit pe bancă, Rangers tot și-a creat multe șanse de a marca, iar mișcarea lui Hagi a creat un permanant deranj pentru gazde", a notat reputata publicație BBC.
Ianis Hagi, pasă de gol pentru Rangers în meciul cu Lincoln
Ianis Hagi a fost lăudat și de site-ul oficial al lui Rangers, care a descris pas cu pas fazele în care românul a fost implicat. Fotografia românului apare chiar în deschiderea articolului. Mai întâi, a fost scos în evidență că Hagi a obținut faultul în urma căruia Tavernier a deschis scorul din lovitură liberă.
La momentul execuției, în preaja mingii era și Ianis, iar comentatorii nu erau siguri dacă va executa el sau Tavernier.
Apoi, site-ul scoțienilor a remarcat că același Hagi a fost pus jos în partea stângă a terenului, iar Barisic a fost aproape de gol din lovitura liberă rezultată.
Portarul Goldwin a scăpat o minge chiar în fața mijlocașului român, însă s-a repliat imediat. De remarcat însă că "fiul Regelui" a fost pe fază.
Ianis Hagi a bifat un assist la golul de 4-0 al veteranului Jermain Defoe, din minutul 84.
Hagi pare să fi fost cel mai faultat jucător de la Rangers, după ce a mai obținut o lovitură liberă, în urma căreia Borna Barisic nu a putut marca.
Ianis Hagi a fost integralist și a primit un cartonaș galben în partida cu Lincoln, câștigată cu 5-0, în turul 2 preliminar din Europa League.
Etichete: rangers , ianis hagi , lincoln
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...