Gică Popescu: "Inter a bătut CFR-ul cu 2-0 fără să facă un meci extraordinar"
18.02.2013, 17:02Fostul căpitan al echipei naționale a României, Gică Popescu le dă extrem de puține șanse de calificare Stelei și lui CFR Cluj, care au pierdut identic în manșa întâi a 16-imilor de finală ale Europa League.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cel supranumit pe vremuri "Baciul" a remarcat superioritatea de care au dat dovadă Ajax Amsterdam și Internazionale Milano în meciurile cu reprezentantele țării noastre și crede că singura variantă ca acestea să treacă de cei doi granzi europeni ar fi să joace la nivel maxim și fără greșeală.
"Ajax a avut posesie și a reușit să bată Steaua cu 2-0. Același sentiment l-am avut și vizavi de meciul de la Milano, Inter contra CFR-ului, văzând o echipă care a stat bine în teren și, fără să facă un meci extraordinar, a bătut cu 2-0. Senzația mea e că ne-au bătut la relanti și e un rezultat care e destul de categoric, în privința calificării", a declarat Gică Popescu, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de la Digi Sport 1.
"Noi ne raportăm la acel miracol cu Valencia, de acum câțiva ani de zile, care nu se întâmplă foarte des. Ajax și Inter sunt două echipe cu experiență, nu au primit gol acasă. Părerea mea e că ne va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să ne calificăm", a adăugat fostul căpitan al echipei naționale a României.
"Baciul" pune accent pe performanță și crede că aceasta este singura cale de a face o figură frumoasă: "'Să facem o figură frumoasă' e clișeul pe care îl urăsc cel mai mult. Figura frumoasă se realizează în momentul în care câștigi și faci performanță. În momentul în care vor face un meci fără greșeală și fiecare jucător în parte va avea o evoluție la nivel maxim, probabil am avea o mică șansă de a le pune probleme celor două adversare".
Controversa Chiricheș
Gică Popescu a discutat și despre situația lui Vlad Chiricheș, cel mai lăudat jucător român al momentului, dar, totodată, aflat într-o scădere de formă: "A fost o greșeală de plasament a lui Chiricheș, la marcaj. Eu consider că trebuie să stea în fața lui, în diagonală, atunci când îl marchează așa. Este foarte puțin probabil ca mingea să îi depășească. Cred că poziția lui a fost una proastă".
"Chiar e într-o scădere vizibilă de formă. Scăderea a început odată cu interesul echipelor importante pentru el. Ori e foarte relaxat, ori foarte mult apăsat, ori vrea să iasă în evidența cu lucruri. Mă surprinde atitudinea lui relaxată, fiindcă trebuie să fie mai concentrat", a mai spus fostul fundaș central.
Etichete: cfr cluj , europa league , steaua bucuresti , internazionale milano , ajax amsterdam , video gica popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...