FC Salzburg, viitoarea adversară a Viitorului, domină fotbalul din Austria în ultimii 4 ani
04.08.2017, 15:20SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Campioana României va juca primul meci pe teren propriu, în data de 17 august, returul urmând să aibă loc la Salzburg, pe 24 august.
Ambele echipe au fost eliminate din preliminariile Ligii Campionilor: FC Viitorul a pierdut ''dubla'' cu APOEL Nicosia, după 1-0 acasă şi 0-4, în prelungiri, în deplasare, iar Salzburg a fost scoasă din competiţie de NK Rijeka, după 1-1 acasă şi 0-0 în Croaţia.
FC Salzburg, club patronat de un mare producător de băuturi energizante, domină fotbalul austriac din ultimii ani, câştigând ultimele patru titluri în Austria.
Echipa este antrenată de germanul Marco Rose şi în primele două etape din acest sezon a reuşit o victorie, 2-0 în deplasare cu Wolfsberger AC, şi un egal, 1-1 acasă cu LASK Linz.
Salzburg nu are nume sonore în lot, dar componenţii echipei sunt valoroşi, dovadă şi faptul că a cucerit titlul cu un avans de 18 puncte faţă de a doua clasată, Austria Viena, precum şi Cupa Austriei.
Lotul austriecilor este cotat la 38,85 milioane de euro, israelianul Munas Dabbur fiind cel mai scump jucător. Atacantul de 25 de ani este cotat de site-urile de specialitate la 5 milioane de euro.
Echipa din Salzburg a întâlnit de trei ori formaţii româneşti în cupele europene, având câştig de cauză o singură dată. În ediţia 1971-72 a Cupei UEFA, a fost eliminată din primul tur de UTA Arad, după 3-1 şi 1-4. În stagiunea 1995-96 a Champions League, a pierdut ambele manşe cu Steaua în primul tur preliminar, 0-1 şi 0-1. În ediţia 2014-15 a Europa League a câştigat ambele partide cu Astra Giurgiu în faza grupelor, cu 5-1 şi 2-1.
AGERPRES
Etichete: play off europa league , fc salzburg , viitorul salzburg , prezentare salzburg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...