Din primele 28 de ligi din UEFA, România, singura fără nicio echipă în grupele cupelor europene
28.08.2015, 19:00Eliminarea Stelei, în fața lui Rosenborg, și a Astrei, în fața olandezilor de la AZ Alkmaar, a lăsat România pentru prima dată după 11 ani fără nicio reprezentantă în cupele europene. Din cele 80 de echipe rămase în grupele UEFA Champions League (32 de cluburi) și UEFA Europa League (48 de cluburi), niciuna nu este din România.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mai mult, deși Liga 1 din România este pe locul 15 în Europa, din punct de vedere al coeficienților, este singura țară din primele 28 fără nicio reprezentantă în cupele europene, deși a avut patru la startul competițiilor (Steaua, Astra, FC Botoșani, ASA Târgu Mureș).
Din țările cu un coeficient mai mic ca al nostru, nouă au câte o echipă rămasă în competiție, iar patru au câte două echipe (Polonia, Belarus, Norvegia, Azerbaijan).
Grecia (locul 14), Cehia (locul 13) și Elveția (locul 12), țările cu care se lupta în mod tradițional România în clasamentul coeficienților, au câte trei (Grecia și Cehia), respectiv două (Elveția) echipe în grupele cupele europene.
Spania și Germania au cele mai multe echipe (câte șapte), în timp ce Spania (7/7), Germania (7/7), Franța (6/6) și Rusia (5/5) sunt singurele țări care s-au calificat în grupe cu toate echipele care au luat startul la începutul competiției.
Între țările din afara Top 28 european, Albania (locul 39) este singura care s-a ”infiltrat” între campionatele cu reprezentante în grupele cupelor europene. Skanderbeu joacă în grupa H a Europa League, alături de Beșiktaș, Lokomotiv Moscova și Sporting Lisabona.
ECHIPELE ROMÂNEŞTI ÎN GRUPELE CUPELOR EUROPENE
Sezonul 2004/05 - Steaua (Cupa UEFA)
Sezonul 2005/06 - Steaua, Dinamo, Rapid (Cupa UEFA)
Sezonul 2006/07 - Steaua (Liga Campionilor); Dinamo, Rapid (Cupa UEFA)
Sezonul 2007/08 - Steaua (Liga Campionilor)
Sezonul 2008/09 - CFR Cluj, Steaua (Liga Campionilor)
Sezonul 2009/10 - Unirea Urziceni (Liga Campionilor); FC Timişoara, Dinamo, Steaua, CFR Cluj (Europa League)
Sezonul 2010/11 - CFR Cluj (Liga Campionilor); Steaua (Europa League)
Sezonul 2011/12 - Oţelul Galaţi (Liga Campionilor); Rapid, FC Vaslui, Steaua (Europa League)
Sezonul 2012/13 - CFR Cluj (Liga Campionilor); Steaua (Europa League)
Sezonul 2013/14 - Steaua (Liga Campionilor); Pandurii Tg. Jiu (Europa League)
Sezonul 2014/15 - Astra Giurgiu, Steaua (Europa League)
VEZI AICI COMPONENȚA GRUPELOR UEFA CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON.
VEZI AICI COMPONENȚA GRUPELOR UEFA EUROPA LEAGUE DIN ACEST SEZON.
Etichete: steaua , europa league , romania , astra , targu-mureș , champions league , botosani , grupe , locul 15 , singura din top 28 , pentru prima data dupa 11 ani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...