Dică pregătește schimbări importante pentru meciul cu Plzen. 4 jucători, out din primul 11
10.09.2017, 16:37FCSB a pierdut primul meci în Liga 1 în acest sezon, 0-1 cu Viitorul, după un meci în care jucătorii pregătiți de Nicolae Dică au avut o evoluție sub așteptări. Tehnicianul de 37 de ani se gândește să schimbe mai mulţi fotbalişti pentru meciul cu Plzen.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Din câte se pare, din primul 11 pe care Dică îl pregătește pentru meciul cu Plzen vor sări din schemă 4 jucători, față de partida cu Viitorul. Este vorba de Vlad, Enache, Man și unul dintre cei doi fundași stânga, Morais sau Momcilovic.
Portarul Andrei Vlad va fi primul care va fi schimbat, locul său urmând a fi luat de Florin Niță. Folosit în meciul cu Viitorul pe postul de fundaș dreapta, Gabriel Enache va fi schimbat cu Romario Benzar, iar locul lui Dennis Man va fi luat de Filipe Teixeira.
Pentru a-i face loc lui Dragoș Nedelcu, menajat în meciul cu Viitorul, la fel ca și Benzar, Dică va fi nevoit să renunțe la unul dintre cei doi fundași stânga, Junior Morais și Marko Momcilovic; primul a evoluat în ultimul joc pe postul de mijlocași la închidere.
Totuși, există posibilitatea ca antrenorul FCSB să mizeze în continuare pe experiența lui Morais și să-l folosească tot pe el lângă Pintilii, caz în care Nedelcu ar fi doar rezervă.
Cum ar putea arăta FCSB cu Plzen:
Niță - Benzar, Planic, Bălașa, Momocilovic - Pintilii, Nedelcu (Morais) - Teixeira, Budescu, Tănase - Alibec
Partida dintre FCSB și Viktoria Plzen se va disputa pe Arena Națională, joi, 14 septembire, de la ora 22:05. Meciul va putea fi urmărit în format live text pe digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , nicolae dica , dica steaua , steaua plzen , echipa steaua , schimbari steaua , fcsb , modificari in primul 11
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...