Dică i-a răspuns lui Becali, după ce patronul a cerut trofeul Europa League. Ce spune despre schimbări
04.10.2017, 22:32Gigi Becali crede că FCSB poate câştiga trofeul Europa League, la fel ca antrenorul liderului CFR Cluj, Dan Petrescu, dar Nicolae Dică rămâne rezervat în privinţa şanselor roş-albaştrilor de a merge până la capăt în a doua competiţie continentală.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
"Eu sunt realist. Am câştigat doar două meciuri în grupă, nu suntem calificaţi încă în primăvara europeană. Dacă vom ajunge acolo, vom vedea ce va fi. Dar e foarte greu ca o echipă din România să câştige Europa League. Mai vin şi echipe din Champions League, e foarte greu", a declarat Dică, la "Digi Sport Special".
După două etape, FCSB e lider în Grupa G din UEL, unde are punctaj maxim, datorită victoriilor cu Viktoria Plzen (3-0) şi FC Lugano (2-1). Pentru vicecampioana României urmează "dubla" cu Hapoel Beer Sheva, primul meci fiind programat în Israel.
"Eu decid 100% echipa de start!"
Nicolae Dică a explicat şi cum decurge relaţia cu Becali, insistând că el e cel care decide echipa de start şi schimbările.
"Eu decid 100%. Am discuţii cu patronul mereu, îi explic ce vreau să fac, dar eu răspund pentru rezultate. Relaţia cu patronul e foarte bună, discut mereu despre echipă, vorbim despre echipa de acum şi de cea pentru meciul următor. Dânsul cunoaşte foarte bine jucătorii, acum şi eu îi cunosc şi mereu ne consultăm", a precizat tehnicianul vicecampioanei.
Una dintre criticile care i s-au adus lui Dică a fost că se întâmplă foarte des să facă schimbări la pauză. S-a speculat că în spatele acestor decizii ar fi de fapt patronul echipei, o variantă infirmată de antrenorul de 37 de ani.
"Am făcut şi înainte de pauză o schimbare. L-am schimbat pe Golofca, pentru că nu făcea ceea ce i-am cerut. La pauză, când nu merge echipa, încerci să găseşti soluţii de redresare. La fel făceam şi în liga a treia. Nu mi-e frică să fac acest lucru şi de multe ori mi-a ieşit", a spus Nicolae Dică.
Etichete: steaua , europa league , nicolae dica , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...