Dică e ironic după o altă victorie mare și le răspunde contestatarilor: "S-a dovedit că sunt slab și n-am personalitate"
15.09.2017, 00:28FCSB - Plzen 3-0. Nicolae Dică a fost în sfârșit mulțumit de jocul echipei sale și crede că secretul victoriei este mobilizarea jucătorilor după evoluțiile mai bune din ultima perioadă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Sunt foarte fericit. Am făcut un joc foarte bun. Am venit după foarte multe critici, în special asupra mea.
Jucătorii au fost însă foarte motivați și am bătut cu 3-0. Ne-am temut, pentru că a fost un joc greu. Am întâlnit o echipă bună, s-a văzut și azi, chiar dacă am mai avut trei-patru ocazii de a marca", a spus Dică, la PRO X.
"Jucătorii să fie motivați și în campionat, pentru că principalul nostru obiectiv este titlul. Nu o să mai vedeți ceea ce s-a întâmplat la meciul cu Viitorul.
Eu încerc să unesc echipa, să fac un grup, asta am învățat de la un antrenor pe care l-am avut. Chiar dacă sunt slab și nu am personalitate, am reușit iar o victorie mare în Europa. Jucătorii au demonstrat că au valoare", a mai afirmat Dică.
Tehnicianul spune că MM Stoica și Alibec s-au împăcat și a negat un conflict cu cealaltă vedetă a echipei, Constantin Budescu.
"A fost o discuție între Denis și MM, dar s-au reglat lucrurile. Și de mine s-a spus că nu am personalitate, dar eu nu am avut conflict cu Budescu. Știu să gestionez grupul, iată că Denis și Budi au jucat foarte bine.
Este prea devreme să vorbim de primăvara europeană. Acum avem o șansă în plus, dar trebuie să rămânem modești și să muncim la fel de mult pentru a ne îndeplini obiectivele".
Etichete: dica steaua , steaua plzen , dica europa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...