Dică a explicat de ce a ajuns Vlad al doilea portar al FCSB! Ce a spus despre plecarea lui Stăncioiu
31.08.2018, 10:07FCSB - Rapid Viena 2-1 | Cele mai multe discuții, după eliminarea din Europa, l-au avut în prim plan pe Andrei Vlad (19 ani). Portarul roș-albaștrilor, care a fost nesigur pe întreaga durată a partidei și a comis gafă după gafă, inclusiv la faza din care a ieșit autogolul lui Bălașa, a fost apărat după meci și de Nicolae Dică (38 de ani). Dincolo de evoluția tânărului portar adus de la Craiova, oficialii roș-albaștrilor au fost acuzați că au tratat extrem de lejer postul de goalkeeper.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Practic, rezervele lui Cristian Bălgrădean (30 de ani) sunt doi fotbaliști de 19, respectiv 17 ani. Eligibil pentru cupele europene era Valentin Slabu, fără niciun minut bifat la FCSB 2, asta pentru că portarul de la echipa a doua, Răzvan Ducan (17 ani), e venit abia din februarie și nu avea doi ani în tabăra bucureștenilor pentru a putea fi trecut pe lista UEFA.
Roș-albaștrii l-au avut în sezonul trecut pe Eduard Stăncioiu (37 de ani), la care au renunțat în vară, după ce portarul a fost singurul fotbalist din lotul FCSB fără niciun minut oficial jucat, indiferent de competiție. Între timp, Stăncioiu a semnat cu U Craiova 1948, deși inițial se gândea să renunțe la cariera de jucător profesionist.
”Nu trebuie să găsim acum un singur vinovat. Suntem vinovaţi toţi când pierdem, suntem buni toţi când câştigăm. Lui Stăncioiu i se terminase contractul cu noi, apoi îl luasem pe Bălgrădean, iar Andrei Vlad e un tânăr de viitor care a fost adus de la Craiova pe o sumă de bani. Era important ca el să rămână al doilea portar. Trebuie să avem încredere în continuare în el. Este doar un copil, are 19 ani. E un jucător de viitor.
Se poate întâmpla să ai momente grele, am avut şi eu în cariera mea. Şi el va reuşi să treacă peste şi cu siguranţă va deveni un jucător de mare valoare. Am avut şi ghinion cu Bălgrădean să se accidenteze. Dar o să vină momentul în care Vlad va apăra meci de meci şi va deveni mult mai bun. Nu vreau să facem acum un caz Andrei Vlad. Se poate întâmpla la fotbal să faci şi greşeli, important e să treacă peste ele”, a spus Dică, după meci, la conferința de presă.
Etichete: fcsb , andrei vlad , fcsb rapid viena 2-1 , vlad dica , reactii fcsb eliminare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...