Della Valle: "Cei care au jucat cu Pandurii au fost foarte buni. Matos e unul dintre ei"
25.10.2013, 10:04Preşedintele Fiorentinei, Andrea Della Valle, i-a lăudat pe elevii lui Vincenzo Montella după victoria cu Pandurii (3-0 VIDEO AICI) şi a precizat că punctele obţinute în faţa gorjenilor sunt importante.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Cei care au evoluat în această seară au fost foarte buni. Chiar şi cei care joacă mai puţin, cum e Matos, au avut reacţii frumoase. Am obţinut trei puncte importante în meciul cu Pandurii, suntem pe primul loc, cu nouă puncte, şi acum ne gândim la Verona, pentru că trebuie să continuăm astfel. Ne aşteaptă zece zile grele, cu meciuri foarte dificile. Chievo este o echipă în dificultate şi de aceea meciul va fi mai greu", a spus Della Valle.
Pandurii Târgu Jiu a fost învins în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), de Fiorentina, într-un meci din etapa a treia a grupei E a Europa League. Golurile au fost marcate de Joaquin '26, Matos '34 şi Cuadrado '69.
MEDIAFAX
Etichete: fiorentina pandurii , video fiorentina - pandurii , andrea della valle , della valle fiorentina , della valle pandurii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...