De la "Facem 18 puncte!" la "Nu jucăm cu echipe de liga a patra". Dică e reţinut după tragerea la sorţi din UEL
26.08.2017, 14:14Gigi Becali este convins că FCSB se va califica fără emoţii în primăvara europeană din Europa League şi visează ca roş-albaştrii să obţină 18 puncte în grupa cu Viktoria Plzen, Hapoel Beer-Sheva lu FC Lugano. Totuşi, antrenorul vicecampioanei, Nicolae Dică, nu împărtăşeşte optimismul şefului său şi avertizează că e dificil ca echipa sa să termine cu punctaj maxim.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Trebuie să ne calificăm de pe primul loc, vreau să ne calificăm în primăvara europeană. O să luăm 18 puncte. Primăvara, pac-pac, 18 puncte", a spus, foarte sigur pe el, Becali, după tragerea la sorţi de vineri.
În schimb, Dică a fost mult mai reţinut şi recunoaşte că ar fi preferat să evite un nou duel cu Plzen, echipă pe care FCSB a eliminat-o în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, după 1-1 la Bucureşti şi 4-1 în Cehia.
"Grupa noastră este foarte echilibrată, fiecare echipă poate să ocupe primul loc. Sunt echipe de valori echilibrate. Avem şansa noastră, venim după play-off-ul UCL, la fel ca Hapoel. Poate Lugano ar fi mai slab cotată. Dar nu pot garanta că vom câştiga 18 puncte, pentru că nu jucăm cu echipe de liga a treia sau liga a patra.
Important e să dăm totul la fiecare meci, să ne luăm punctele şi să ne calificăm în primăvara europeană. Eu nu-mi doream să întâlnim Plzen, pentru că am jucat cu ei, ştiu că sunt foarte buni, chiar dacă am reuşit să câştigăm cu 4-1 în deplasare. Vom avea două meciuri foarte grele cu ei", a declarat Dică, la conferinţa de presă care a prefaţat meciul de campionat cu FC Botoşani, care se va disputa mâine seară, de la ora 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Totuşi, antrenorul roş-albaştrilor este mai interesat ca echipa sa să câştige titlul în Liga 1. Promite, însă, că va trata cu respect Europa League.
"Campionatul trebuie să-l câştigăm. Asta nu înseamnă că doar ne vom prezenta în grupele UEL. Vom încerca să facem o figură frumoasă şi să mergem în primăvara europeană. Dar cel mai important e să câştigăm campionatul", a precizat Dică.
Meciul FCSB - FC Botoşani se va disputa duminică, de la ora 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 şi în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: steaua , europa league , nicolae dica , gigi becali , viktoria plzen , hapoel beer sheva , lugano , fcsb , grupele uel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...