Cum se poate califica Steaua în primăvara UEL, chiar și cu o înfrângere în Danemarca
27.11.2014, 12:23Steaua depinde doar de forțele ei pentru a ajunge pentru a treia oară în ultimele patru sezoane în primăvara europeană. Cu o victorie în deplasarea cu Aalborg, echipa lui Costel Gâlcă și-ar asigura cel puțin locul 2 în grupa J din UEFA Europa League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deși a plecat spre Danemarca doar cu gândul victoriei, Steaua ar fi avantajată parțial și de un egal, caz în care, pentru calificare ar fi însă obligată să o învingă acasă pe Dinamo Kiev, în ultima etapă.
Calculele grupei se complică din cauza programului din ultima rundă: dacă Steaua are meci cu vedetele ucrainenilor, Aalborg se va deplasa la Rio Ave, echipă deja eliminată și fără motivație înainte de epilog. Iar acest aspect face lupta din etapa a 5-a cu atât mai interesantă.
CINE S-AR CALIFICA DIN GRUPA J DUPĂ ETAPA A 5-A
# Dinamo Kiev se califică în "16"-imi cu o victorie pe teren propriu, în fața lui Rio Ave. Dacă partida Aalborg - Steaua s-ar încheia la egalitate, ucrainenii ar câștiga deja grupa. Totuși, remiza le-ar fi suficientă celor de la Dinamo Kiev, dacă Steaua face egal în Danemarca;
# Steaua se califică în "16"-imi cu o victorie pe terenul lui Aalborg;
# Aalborg se califică în "16"-imi dacă învinge Steaua, iar Dinamo Kiev pierde pe teren propriu cu Rio Ave. Un eșec cu Steaua și cel puțin un punct luat de Dinamo Kiev îi elimină pe danezi înainte de ultima etapă;
# Rio Ave este eliminată și deja nu mai are șanse de calificare.
CUM SE CALIFICĂ STEAUA ÎN PRIMĂVARĂ DACĂ PIERDE CU AALBORG
# În cazul în care ar învinge Steaua, Aalborg ar trece pe locul 2, cu 9 puncte, în vreme ce bucureștenii ar rămâne cu 7. Astfel, Steaua ar trebui să învingă în ultima etapă pe teren propriu, cu Dinamo Kiev, sperând totodată că Aalborg nu va câștiga cu Rio Ave.
Dacă danezii ar remiza, iar Steaua ar lua toate punctele acasă, Aalborg și Steaua ar ajunge la egalitate de puncte, 10, dar roș-albaștrii ar merge mai departe, grație golaverajului din meciurile directe - în cazul în care echipa lui Gâlcă nu pierde la șase goluri diferență în Danemarca.
CUM SE CALIFICĂ STEAUA ÎN PRIMĂVARĂ DE PE LOCUL 1
# Totul depinde de victoria cu Aalborg! Este varianta în care Steaua s-ar putea gândi la locul 1 în grupa J. Chiar și dacă Dinamo Kiev ar lua 3 puncte cu Rio Ave, clasamentul primelor două înaintea ultimei runde ar fi: 1. Dinamo Kiev - 12 puncte, 2. Steaua - 10 puncte. Steaua ar trebui să câştige pe 11 decembrie cu Dinamo Kiev, pentru a câştiga și grupa.
Partida Aalborg - Steaua, programată joi, 27 noiembrie, de la ora 20:00, va putea fi urmărită ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și pe m.digisport.ro, EXCLUSIV de către abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Cele mai importante faze VIDEO vor fi redate, în timp real, pe digisport.ro, precum și pe m.digisport.ro.
Etichete: steaua , europa league , steaua uel , aalborg steaua , europa league aalborg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...