Cum l-a descris Elias Charlambous pe Răzvan Lucescu, după ce a aflat că FCSB va juca din nou cu PAOK
articol scris de Digi Sport01.02.2025, 17:42
FCSB a pierdut partida cu Manchester United, scor 0-2, din ultima etapă de Europa League, și a terminat sezonul pe locul 11.

SuperLiga: Oțelul - Poli Iași, vineri, 17:00, DGS 1
SuperLiga: Farul - ”U” Cluj, vineri, 20:00, DGS 1
În play-off-ul competiției, campioana României va da peste campioana Greciei, PAOK. Meciul tur va avea loc pe 13 februarie, la Salonic, ora 22:00, în timp ce returul de la București este programat o săptămână mai târziu, de la ora 19:45.
Dubla manșă PAOK - FCSB va putea fi urmărită pe Digi Sport 1, pe site-ul digisport.ro în format live video, dar și în aplicația Digi Sport de către abonații Digi România.
Elias Charalambous: ”PAOK are antrenor bun, e o echipă organizată”
La conferința de presă premergătoare partidei cu CFR Cluj, programată duminică, 2 februarie, de la ora 20:00, pe Digi Sport 1, Elias Charlambous a fost întrebat și despre viitorul adversar din a doua cea mai importantă competiție intercluburi din Europa.
Cele două s-au mai întâlnit în acest sezon, la Salonic, unde FCSB s-a impus cu scorul de 1-0, grație golului semnat de Bîrligea în finalul primei reprize, din pasa lui Olaru.
- Citește și: Cum l-au numit grecii pe Darius Olaru, după ce au aflat că nu poate juca în dubla PAOK - FCSB

Antrenorul cipriot este de părere că dubla manșă va fi una complicată, deoarece ”PAOK are un antrenor bun”, în persoana lui Răzvan Lucescu.
”Nu trebuie să ne gândim că am pierdut cu United, ci că am făcut bine în această competiție. Trebuie să ne focusăm și pe lucrurile pozitive, nu doar pe cele negative.
Ok, dacă e un avantaj pentru noi că îi cunoaștem (n.r. pe PAOK), la fel de bine putem să spunem că și ei ne cunosc pe noi! Va fi un meci dificil. PAOK are antrenor bun, e o echipă organizată. Avem timp să ne gândim la meci”, a declarat Elias Charalambous.
VIDEO rezumat PAOK - FCSB 0-1
Etichete: razvan lucescu , elias charalambous , fcsb paok
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a precizat că este mai bine să avem o armată de...