Video Cum au sărbătorit Lucescu și jucătorii lui Șahtior calificarea în semifinalele UEL
15.04.2016, 15:01Șahtior nu a trăit periculos pe finalul returului cu Braga, ba chiar s-a calificat mai ușor decât s-ar fi așteptat în semifinalele UEFA Europa League. După 2-1 în Portugalia, trupa antrenată de Mircea Lucescu a făcut spectacol în returul din Ucraina, pe care l-a câștigat cu 4-0.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deși a încheiat relaxată meciul, echipa lui Lucescu s-a dezlănțuit la vestiare, acolo unde bucuria a fost una imensă. Jucătorii, alături de Mircea Lucescu, au făcut imediat o horă a bucuriei după această performanță extraordinară, la care a participat și Victor Hexan, masorul formației din Ucraina.
Unii dintre fotbaliști au rămas la bustul gol, iar atmosfera a fost una senzațională, după cum se poate observa și din materialul video pe care l-au promovat cei de la Șahtior pe rețelele de socializare.
Misiunea lui Șahtior se anunță însă una mult mai grea în semifinalele Europa League, acolo unde Mircea Lucescu și oamenii lui vor da peste Sevilla, o specialistă a acestei competiții.
Etichete: sahtior lucescu , sahtior braga , calificare sahtior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...