Corvinul, la un fir de ață să fie cap de serie în Europa League! Toți posibilii adversari din turul 1 preliminar
articol scris de Digi Sport26.05.2024, 20:38
Corvinul Hunedoara a ratat la limită prezența în urna capilor de serie la tragerea la sorți pentru turul întâi preliminar din Europa League, din 18 iunie.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pentru că experiența europeană recentă a clubului este zero, Corvinul intră în urne cu coeficientul de țară, 4.275. A fost aproape de ajuns ca echipa hunedoreană să fie cap de serie, pentru că ultima din urna favoritelor, Paksi FC din Ungaria, are coeficient 4.375.
Posibilii adversari ai Corvinului din turul 1 preliminar al Europa League
Acum se cunosc toate echipele care vor fi în urne pentru tragerea la sorți a turul 1 preliminar din Europa League, unde vor evolua câștigătoarele de Cupă.
Pentru că nu e în urna capilor de serie, Corvinul va juca împotriva uneia dintre:
- Sheriff Tiraspol (Moldova)
- NK Maribor (Slovenia)
- Tobol Kustanai (Kazahstan)
- Wisla Cracovia (Polonia)
- Pafos FC (Cipru)
- Paksi FC (Ungaria)
Alături de Corvinul, în urna non-favoritelor vor mai fi IF Elfsborg (Suedia), Botev Plovdiv (Bulgaria), Zira FK (Azerbaidjan), MFK Ruzomberok (Slovacia) și KF Llapi (Kosovo).
- Meciurile din turul 1 preliminar al Europa League se joacă pe 11 și 18 iulie
Dacă pierde, Corvinul ajunge în Conference League
Un eșec în dublă manșă cu una dintre Sheriff, Maribor, Tobol, Wisla, Pafos sau Paksi nu va însemna sfârșitul aventurii europene a Corvinului, ci doar o ”retrogradare” în Conference League.
Câștigătoarea Cupei României ar ajunge în turul doi preliminar din Conference League, unde vor fi și CFR Cluj, și una dintre Universitatea Craiova și ”U” Cluj, care dispută barajul de calificare.
Etichete: preliminarii europa league , corvinul europa league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...