Exclusiv Contra o "spionează" pe Bilbao la meciul contra echipei unui fost dinamovist. Ajutor prețios din Spania
18.07.2017, 18:48Dinamo are o misiune grea în turul 3 preliminar din Europa League, unde o va întâlni pe Athletic Bilbao. Antrenorul Cosmin Contra îi va urmări pe basci în penultimul meci amical, cel cu Brugge, în care va juca și un fost dinamovist: Dorin Rotariu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Bun cunoscător al fotbalului din La Liga, unde a jucat și a antrenat, Cosmin Contra este principalul atu al lui Dinamo în dubla cu Bilbao. De asemenea, Gheorghe Craioveanu i-a asigurat pe "câini" că îl va ajuta pe Contra cu informații despre adversari.
În plus, Spania nu a început campionatul, iar până la meciul tur Dinamo va avea deja două jocuri disputate în Liga 1. "Bilbao pornește greu, tot timpul a avut probleme în vară", spune Craioveanu.
Contra îi va urmări "pe viu" vineri, la meciul cu Club Brugge, unde Dorin Rotariu are șansa de a le lua pulsul adversarilor foștilor săi colegi.
"Cosmin se va duce vineri la Bruges, pentru că au partidă amicală cu Brugge, să îi vadă la fața locului. Clar, întâlnim o echipă puternică. A terminat pe locul 7 anul trecut și e foarte puternică pe teren propriu, doar Real Madrid și Barcelona au câștigat acolo în sezonul trecut. Avem șansa noastră, trebuie să credem în ea. La fel ca orice echipă din Spania, au și ei ceva probleme în acest început de sezon. Noi avem două meciuri oficiale până la primul meci de acasă. Un avantaj pentru noi e plecarea lui Ernesto Valverde. E adevărat, a venit antrenorul de la echipa secundă, dar nu e Valverde. Luați individual, formează o echipă extraordinară și stau bine la capitolul omogenitate", a declarat Ionel Dănciulescu, în cadrul emisiunii "Fotbal European".
"Jucătorii care au fost la Campionatul European U21, trei - patru jucători care nu au făcut joncțiunea cu lotul. Șanse avem, spun eu. Probabil, dacă îi prindeam pe Bilbao după ce începea campionatul, după două - trei luni de la începerea lui, era un pic mai dificil. Acum cred că avem șanse destul de mari de a ne califica", a mai spus directorul sportiv al lui Dinamo.
"Bilbao, în utimii ani, tot timpul a avut probleme în vară. Acum câțiva ani a avut probleme și cu CFR. Pornește foarte greu, parcă e o locomotivă diesel. Peste două - trei luni e altă echipă", a spus Gheorghe Craioveanu.
Etichete: brugge , dinamo bilbao europa league , dinamo bilbao , contra bilbao , bilbao rotariu , dinamo bilbao rotariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...