Coman, protagonist în gafa anului! Cum a fost implicată FCSB în premiile ”FIFA The Worst”
25.09.2018, 11:25Cei de la FCSB fac ce fac și sunt protagoniști în tot soiul de topuri europene. După ce în urmă cu doar câteva zile, gruparea roș-albastră a fost inclusă într-o ierarhie selectă alături de Real Madrid, FC Barcelona și Juventus, datorită echipamentului de joc, de data aceasta vicecampioana Ligii 1 este parte inclusă în premiul acordat pentru cel mai stupid gol din acest an.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La o zi după ce s-au desemnat premiile ”FIFA The Best”, jurnaliștii de la Marca au venit cu ”FIFA The Worst”, premii dedicate dezamăgirilor din acest an, perioada luată în calcul fiind septembrie 2017-septembrie 2018. Cei de la Hapoel Beer Sheva, fosta adversară a FCSB din Europa League, sezonul trecut, a fost taxată pentru cea mai mare gafă care a condus la un gol. Faza incriminată s-a produs chiar la meciul cu FCSB, de pe Arena Națională, meci încheiat nedecis, scor 1-1, dar care le-a asigurat totuși roș-albaștrilor calificarea în primăvara europeană.
În minutul 31 al partidei de pe 2 noiembrie 2017, Florinel Coman a deschis scorul după o gafă de proporții a apărării lui Hapoel. După o fază la care arbitrul a lăsat avantaj pentru roș-albaștri, Budescu a pasat din prima de la centrul terenului, iar 3 apărători de-ai grupării din Israel s-au invitat reciproc, așteptând și ieșirea portarului. Coman a profitat de acea degringoladă, țâșnit printre toți, a "furat" mingea și a driblat și goalkeeper-ul, înainte de a trimite în poartă.
Alte ”premii” acordate în cadrul Galei FIFA The Worst
Loris Karius (cel mai slab portar)
Victor Lindelöf (cel mai slab fundaş)
Wesley Sneijder (cel mai slab mijlocaş)
Alexis Sanchez (cel mai slab atacant).
De asemenea, a fost alcătuită şi cea mai slabă echipă a sezonului trecut: Karius - Lindelof, Bonucci, Howedes - Ganso, Bakayoko, Sneijder, Ozil - Alexis Sanchez - Vietto, Iheanacho.
Etichete: fcsb , florinel coman , coman the worst , premiile the worst
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...