Colțescu, criticat de antrenorul Spartei Praga după eliminarea din UEL. Nicolae Stanciu a reacționat și el
03.08.2018, 17:40Arbitrul Sebastian Colțescu a fost criticat de antrenorul Spartei Praga, Zdenek Scasny, la finalul partidei dintre Sparta Praga și Subotica, scor 2-1, în urma căreia cehii au fost eliminați din preliminariile Europa League. Colțescu a acordat un penalty în minutul 75 pentru Subotica, care a consfințit practic eliminarea Spartei din Europa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce au pierdut surprinzător prima manșă, la Subotica, scor 0-2, Stanciu & Co au avut, joi seară, 2-0 pe tabelă în minutul 66. Încă un gol și Sparta ar fi fost acum în turul 3 preliminar. Însă cu un sfert de oră înaintea finalului, la un duel în suprafața de pedeapsă a Spartei, fundașul Uros Radakovic l-a împins din spate pe Djenic, doborându-l la pământ, iar Colțescu a arătat prompt punctul de la 11 metri.
Cehii au protestat, iar căpitanul Josef Sural a primit cartonaș galben. Pe reluări se observă că Radakovic și-a împins clar adversarul. O neglijență, mai degrabă, în condițiile în care faza s-a petrecut în marginea careului mare, o poziție în care Djenic nu ar fi putut pune în pericol poarta lui Niță.
La conferința de presă, Scasny a criticat arbitrajul lui Colțescu, care i-a anulat un al doilea gol lui Sural (61), pentru fault, și la final l-a și eliminat cu "roșu" direct, pentru proteste.
"Suntem foarte dezamăgiți. Nu-l vom pune la zid pe Radakovic, dar decizia arbitrului român de a da penalty la acea fază mi s-a părut una prea dură", comentat antrenorul Spartei.
"Mulți coechipieri spun că am pierdut calificarea în tur, dar eu nu sunt de acord. Acasă am ratat-o. Am avut meciul în mână, 2-0 pe tabelă și ne-am creat multe alte ocazii, pe care însă le-am irosit. Apoi, am avut ghinion la penalty", a spus și Nicolae Stanciu.
După ce Spartak Subotica a transformat penalty-ul, suporterii Spartei Praga au invadat terenul, unii dintre ei purtând măști pe față. Sebastian Colțescu a întrerupt partida pentru șapte minute și nu a reluat-o decât după ce fanii au revenit în tribune.
Etichete: penalty , europa league , eliminare , sparta praga , sebastian coltescu , critici , nicolae stanciu , subotica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...