Chivu: “Plecăm de la 0-3, dar ne putem califica în sferturi!“
13.03.2013, 17:34Fundașul italienilor de la Inter, Cristi Chivu, a vorbit, la conferința oficială de presă de dinaintea partidei retur cu Tottenham, din optimile Europa League, despre șansele pe care echipa sa le mai are de a se califica în sferturile competiției.
Chiar dacă Inter a fost învinsă net la Londra (scor 3-0 VEZI VIDEO), Chivu a spus că milanezii au valoare pentru a întoarce soarta calificării în favoarea lor.
“Avem 90 de minute la dispoziţie să încercăm să întoarcem rezultatul de la Londra. Avem încredere în ceea ce putem face. Fiecare partidă este diferită, are istoria şi momentele ei. Vom încerca să câştigăm şi să ne calificăm. Dacă vom reuşi, vom prinde curaj pentru următoarele întâlniri“, a spus Chivu.
Fundaşul român s-a arătat deranjat de faptul că după interviul acordat marţi postului Sky Sport 24 o publicaţie din Italia i-a scos din context o frază şi astfel a părut că-l atacă pe antrenorul Andrea Stramaccioni.
“Mi-a fost scoasă o frază din context, iar acest lucru nu mi-a făcut bine. Am responsabilitatea a ceea ce spun, dar nu îmi place când cuvintele mele sunt interpretate de presă doar pentru a da naştere unui conflict între echipă şi antrenor. Interviul meu a fost onest şi am spus că antrenorul face tot ceea ce e mai bun pentru echipă, dar acest lucru nu a apărut într-un ziar.
Este adevărat că am spus că unele probleme medicale ale jucătorilor sunt şi din vina staff-ului medical. Dar atunci când vorbesc despre Inter Milano, vorbesc despre toţi oamenii din club, de la jucători la antrenor şi la staff-ul medical“, a conchis Cristi Chivu.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Etichete: europa league , cristi chivu , chivu inter , inter milano - tottenham , chivu despre totttenham , reactiii chivu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...