CFR Cluj şi Steaua sunt capi de serie la tragerea la sorţi a "16"-imilor din EL! Atletico sau Ajax, potenţiali adversari
06.12.2012, 22:22SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR va juca în premieră în primăvara europeană, după ce a încheiat grupa H a Ligii Campionilor cu 10 puncte. Steaua a acces şi ea în 16-imile Europa League, după 1-1 în Danemarca, cu FC Copenhaga, rezultat care i-a asigurat prima poziţie în grupa E.
România nu a a mai avut din 2007 două echipe în primăvara europeană! Acum cinci ani, Dinamo a trecut de o grupă din care au mai făcut parte Beșiktaș, Tottenham, FC Brugge și Bayer Leverkusen. În 16-imile Cupei UEFA, roș-albii au fost eliminați însă de Benfica Lisabona, după două înfrângeri la limită.
Steaua s-a calificat și ea în primăvara europeană din Cupa UEFA, în 2007, la un an după ce a ajuns până în semifinalele competiției. Roș-albaștrii au terminat pe locul al treilea în Champions League, într-o grupă cu Dinamo Kiev, Real Madrid și Lyon, iar în 16-imile Cupei UEFA au fost eliminați de Sevilla, după ce au pierdut ambele partide.
Prestaţia celor două reprezentante ale noastre în acest sezon al cupelor europene va ajuta enorm România la capitolul "coeficienţi", unde atât Steaua, cât şi CFR au şanse mari să mai puncteze consistent, în primăvară.
Printre posibilii adversari ai Stelei şi ai CFR-ului în "16"-imi se numără formaţiile care au picat din grupele Ligii Campionilor, dar şi alte nume mari precum Inter sau Napoli.
Lista completă a echipelor de unde se vor alege rivalele românilor: Zenit, Ajax, BATE Borisov, Dinamo Kiev, Anji Makhachkala, Atletico Madrid, Borussia Monchengladbach, Newcastle, Inter Milano, Sparta Praga, Stuttgart (doar CFR Cluj), Tottenham, Leverkusen, Napoli, Levante, Basel.
Chelsea, CFR Cluj, Benfica şi Olympiakos sunt cele patru echipe venite din Champions League care vor fi capi de serie la tragerea la sorţi a şaisprezecimilor, alături de cele 12 câştigătoare de grupă din EL.
Stabilirea următoarelor două tururi (16-imi şi optimi) va avea loc pe 20 decembrie (la aceeaşi dată se va fixa şi ţintarul Ligii Campionilor). Prima manşă a 16-imilor se va disputa pe 14 februarie, returul urmând a avea loc o săptămână mai târziu, pe 21 februarie. Echipele considerate cap de serie vor evolua în prima manşă în deplasare, beneficiind de avantajul terenului propriu în manşa decisivă.
COEFICIENTUL ROMÂNIEI ÎN ULTIMELE CINCI SEZOANE
2008-2009: coeficient 2.642
2009-2010: coeficient 6.083
2010-2011: coeficient 3.166
2011-2012: coeficient 4.333
2012-2013: coeficient 6.200
VIDEO GOLURILE SUPERBE MARCATE DE LUIS ALBERTO (CFR CLUJ) ŞI RAUL RUSESCU (STEAUA), ÎN ULTIMA ETAPĂ A GRUPELOR UCL ŞI UEL
Tabloul complet al echipelor calificate în 16-imile Europa League:
Grupa A: FC Liverpool (Anglia), Anji Mahacikala (Rusia)
Grupa B: Atletico Madrid (Spania), Viktoria Plzen (Cehia)
Grupa C: Fenerbahce Istanbul (Turcia), Borussia Monchengladbach (Germania)
Grupa D: Girondins Bordeaux (Franţa), Newcastle United (Anglia)
Grupa E: Steaua Bucureşti (România), VfB Stuttgart (Germania)
Grupa F: Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina), SSC Napoli (Italia)
Grupa G: RC Genk (Belgia), FC Basel (Elveţia)
Grupa H: Internazionale Milano (Italia), Rubin Kazan (Rusia)
Grupa I: Olympique Lyon (Franţa), Sparta Praga (Cehia)
Grupa J: Lazio Roma (Italia), Tottenham Hotspur (Anglia)
Grupa K: Bayer Leverkusen (Germania), Metalist Harkov (Ucraina)
Grupa L: Hannover '96 (Germania), Levante (Spania).
Celor 24 de echipe calificate din grupele Ligii Europa li se vor alătura, în 16-imi, cele opt formaţii care au încheiat pe locul trei în grupele Ligii Campionilor. Acestea sunt Dinamo Kiev (Ucraina), Olympiakos Pireu (Grecia), Zenit Sankt Petersburg (Rusia), Ajax Amsterdam (Olanda), Chelsea Londra (Anglia), BATE Borisov (Belarus), Benfica Lisabona (Portugalia) şi CFR Cluj (România).
Tragerea pentru Champions League şi Europa League are loc la 20 decembrie, la Nyon.
Etichete: steaua cfr , cfr cluj primavara europeana , steaua primavara europeana , steaua cfr europa league , europa league 16 imi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...