Ce lovitură! Britanicii anunţă scenariul prin care Nicolae Stanciu şi Ianis Hagi pot deveni colegi în vară
articol scris de Digi Sport20.03.2021, 11:11
Nicolae Stanciu a fost eroul celor de la Slavia Praga în dubla cu Rangers, din optimile de finală ale Europa League.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mijlocaşul român a înscris în ambele manşe şi şi-a condus echipa în sferturile de finală ale competiţiei, unde o va avea ca adversară pe Arsenal.
Nicolae Stanciu, propus la Rangers
După eurogolul lui Nicolae Stanciu din Rangers - Slavia 0-2, fostul fotbalist de la FCSB a fost propus chiar la noua campioană a Scoţiei, unde ar putea fi coleg cu Ianis Hagi.
TBR Football scrie că Nicolae Stanciu este fotbalistul pe care Steven Gerrard îl aşteaptă de mult timp. Jurnaliştii britanici anunţă că şi fanii celor de la Rangers îl aşteaptă pe mijlocaşul Slaviei la echipă şi sunt încrezători că transferul s-ar putea realiza în vară.
"Nicolae Stanciu a atras cu siguranță toate privirile, în special cu execuţia de la lovitura liberă. Rangers a suferit dintotdeauna în a avea un decar veritabil. Arfield a devenit mai mult un mijlocaș muncitor, Aribo este un 'optar' și nu înscrie suficient pentru a fi un număr 10, în timp ce Ryan Kent și Ianis Hagi dau un randament mai bun în bandă.
Rangers are nevoie de un playmaker, unul care poate inventa ceva din nimic, iar Stanciu ar putea fi fotbalistul perfect pentru echipă. Stanciu se află într-o formă excelentă în acest sezon şi a contribuit la 18 goluri în doar 32 de meciuri. El a înscris 12 goluri și a creat alte 6", scrie TBR Football.
"Gerrard are un istoric în a aduce jucători pe care Rangers i-a întâlnit în Europa, iar Borna Barisic este un exemplu. Stanciu ar fi un nou caz fericit.", a mai scris sursa citată.
Fundaşul stânga Borna Barisic a fost adus la Rangers în august 2018, după ce scoţienii o întâlniseră pe Osijek în preliminariile Europa League.
- 27 de ani are Nicolae Stanciu
- 4,5 milioane de euro e cota lui Nicolae Stanciu, conform transfermarkt
- 12 goluri şi 6 pase decisive a reuşit Nicolae Stanciu în 32 de meciuri, în acest sezon
VIDEO Rangers - Slavia Praga 0-2 | "Bijuteria" lui Nicolae Stanciu
Etichete: rangers , nicolae stanciu , slavia praga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...