Ce debut putea avea Albin la Dinamo! A fost protagonistul fazei ce putea aduce o victorie uriașă a roș-albilor
27.07.2017, 22:22Dinamo a remizat, pe ”Arena Națională”, în fața a 26.783 de spectatori, cu spaniolii de la Athletic Bilbao, scor 1-1, astfel că roș-albii mai nutresc speranțe pentru o calificare incredibilă în play-off-ul Europa League.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cosmin Contra nu a mizat din primul minut pe cel mai bun jucător al său, Juan Albin (31 de ani), dar a mizat pe uruguayan în ultima jumătate de oră a partidei, atunci când l-a trimis în locul slovacului Nemec.
Albin și-a luat rolul de coordonator foarte repede în serios și a reușit să contribuie și el la o a doua repriză foarte bună realizată de către ”câini”. Mai mult, Albin a fost și protagonistul fazei ce putea aduce golul unei mari victorii.
În minutul 75, Nascimento a executat foarte bine o lovitură liberă de pe dreapta, Albin a reluat precis spre gol, dar mingea deviată de Balenziaga, fundașul stânga, i-a permis portarului să se replieze și să respingă în corner.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Meciul retur se va disputa joia viitoare, pe San Mames, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Până atunci, Dinamo se va deplasa duminică la Ovidiu, pentru meciul din etapa a treia a Ligii 1 cu Viitorul. Partida se va disputa de la ora 18:00 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1. Duelul poate fi urmărit și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro.
Etichete: juan albin , albin debut dinamo , albin ocazie dinamo , albin bilbao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...