Video Băluță promite că oltenii vor încerca imposibilul! ”Au câștigat doar cu 1-0. Puteam să egalăm cu ușurință”
27.07.2017, 23:31VIDEO CS U Craiova - AC Milan 0-1. Oltenii au pierdut prima manșă cu italienii, disputată la Severin, dar elevii lui Devis Mangia nu numai că nu s-au făcut de râs, dar chiar au avut momente bune de joc, care i-au entuziasmat pe cei 20.000 de spectatori prezenți în tribune.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cel mai bun jucător al craiovenilor din acest meci a fost, de departe, Alexandru Băluță (23 de ani), mijlocașul care a hărțuit în permanență apărarea peninsularilor.
”Am reușit un joc destul de bun. Nu am intat cu frică, am fost încrezători. Am respectat exact ce am pregătit toată săptămâna. Au fost chiar momente în care i-am dominat și puteam să înscriem. Am făcut spectacol și ne-am ridicat mult la nivelul lor”, a spus Băluță, la flash-interviul acordat pentru ”Fotbal Club”, de la Digi Sport.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Lui Băluță îi pare rău că golul milanezilor a venit după o fază fixă, care putea fi tratată altfel și spune că rezultatul final ar fi fost altul.
”Îmi pare rău de acel gol din fază fixă, primit prea ușor. Dacă nu îl primeam, cred că era alt scor. Mă bucur că am ieșit cu capul sus și nu ne-am făcut de râs, cum credea toată lumea.
Puteam să egalăm cu ușurință. Nu cred că trăgeau de timp, probabil nu le-am dat soluții și mă bucur că am reușit să le închidem spațiile.
Normal că avem șansa noastră. Au câștigat doar cu 1-0 și în fotbal e posibil orice. Putem realiza imposibilul, dar trebuie să ne refacem și să ne concentrăm asupra următorului meci din campionat.
Am vorbit la final cu Musacchio. Îmi place foarte mult, l-am văzut și în naționala Argentinei și a rămas să facem schimb de tricouri acum, la final. Îmi place și mi-a plăcut și în seara aceasta”, a mai spus mijlocașul.
Alexandru Băluță spune că acum el și colegii săi trebuie să uite rapid acest meci, pentru că va urma duminică o partidă extrem de grea cu FCSB, duminică, 30 iulie, de la ora 21:00, pe ”Arena Națională”, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
”Cu Steaua, duminică, va fi un meci greu, trebuie să repetăm tot ce am făcut bine în seara asta. Trebuie să ne refacem cât mai repede, pentru că nu mai e timp. Cred că duminică vom fi mai proaspeți decât azi”, a mai spus Băluță, la Digi Sport.
Etichete: alexandru baluta , baluta craiova milan , baluta reactii craiova milan , craiova milan 0-1 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...