Backa Topola a ”renăscut” datorită investițiilor Guvernului maghiar! Academie de 9.500.000 de euro pentru adversarul FCSB-ului
articol scris de Francisc Oprea31.08.2020, 15:16
FK Backa Topola, adversarul FCSB-ului din turul doi preliminar al Europa League, este o echipă ce nu spune multe în fotbalul european, dar care a reușit o performanță apreciabilă sezonul trecut, primul de la revenirea în prima ligă, încheiat pe locul patru.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar dacă are o istorie de peste 100 de ani, clubul sârb se află la prima participare în cupele europene! Rezultatele bune din ultimul an au fost generate, într-o mare măsură, de Guvernul Ungariei, care a investit sume importante la Backa Topola, oraș de 30.000 de locuitori, dintre care 57% sunt etnici maghiari. Situația clubului care va întâlni FCSB în Europa League este asemănătoare celei de la Sepsi Sfântu Gheorghe sau Csikszereda Miercurea Ciuc, dacă ne raportăm la fotbalul românesc.
Backa Topola, club ”renăscut” datorită investițiilor de la Budapesta
În urmă cu aproape trei ani, pe 27 septembrie 2017, Viktor Orban, premierul Ungariei, a fost prezent la Backa Topola pentru inaugurarea unei Academii, în care Guvernul de la Budapesta a investit aproximativ 9.500.000 de euro.
Complexul sportiv din orașul adversarei FCSB-ului din Europa League constă într-o arenă centrală, patru terenuri de antrenament cu iarbă, hotel pentru cazarea sportivilor, sală de forță și echipamente de recuperare moderne, anunța la acea vreme publicația Balkaninsight.
La scurt timp de la implicarea Guvernului de la Budapesta, Backa Topola a numit un antrenor care are dublă cătețenie, sârbă și maghiară, pe Zoltan Sabo, care a adus echipa în prima ligă și, datorită clasării pe locul patru, calificarea în cupele europene. De asemenea, patronul clubului sârb este etnic maghiar, Szabolcs Palagy.
Două victorii în primele șase etape de campionat
La fel ca FCSB, Backa Topola este în plin campionat, dar, față de ”roș-albaștri”, sârbii au jucat deja șase runde. În primele meciuri oficiale din noul sezon al primei ligi din Serbia, adversara FCSB-ului a înregistrat două victorii, 3-1 cu Rad și 5-1 cu Zlatibor, două remize, 2-2 cu Vojvodina și 1-1 cu Backa, și două înfrângeri, 2-3 cu Metalac și 0-5 cu Steaua Roșie Belgrad.
Gruparea din Serbia, revenită în urmă cu două sezoane în prima divizie, are un lot cu o valoarea cumulată de 10.000.000 de euro, o treime din cota de piață totală a jucătorilor de la FCSB. Din actuala echipă a sârbilor, cel mai bine cotați fotbaliști sunt Nedad Lukic, mijlocaș ofensiv de 27 de ani, și vârful Vladimir Siladji, cel care a marcat 16 goluri sezonul trecut.
De-a lungul istoriei de peste 100 de ani, Backa Topola nu a reușit să câștige niciun trofeu major în Serbia și se află la prima prezență în preliminariile cupelor europene.
Etichete: viktor orban , adversar fcsb europa league , fk backa topola , investitii ungaria fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...