Au ”explodat” vânzările după victoria FCSB-ului cu PAOK. Câte pachete s-au dat în mai puțin de 24 de ore
articol scris de Digi Sport04.10.2024, 22:03
Victoria obținută de FCSB, joi seara, la Salonic, 1-0 cu PAOK, i-a entuziasmat peste măsură pe fanii roș-albaștrilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
16.000 de pachete, vândute în mai puțin de 24 de ore
În mai puțin de 24 de ore, de la finalul partidei din Grecia, care a contat pentru etapa a doua din Europa League, vânzările de pachete pentru cele trei meciuri care au mai rămas de jucat la București au explodat.
Primul meci, din seria celor trei, de pe teren propriu. contra danezilor de la Midtjylland, se va juca joi, 7 noiembrie, de la 19:45 și va fi în direct la Digi Sport 1. Apoi vor urma duelurile cu Olympiacos și cu Manchester United, duelul cu englezii fiind ultimul din seria celor opt meciuri.
Programul complet al FCSB-ului în Europa League:
- 26 septembrie - FCSB - RFS 4-1 DETALII AICI
- 3 octombrie - PAOK FC - FCSB 0-1 DETALII AICI
- 24 octombrie - Rangers FC - FCSB - 22:00
- 7 noiembrie - FCSB - FC Midtjylland - 19:45
- 28 noiembrie - FCSB - Olympiacos FC - 22:00
- 12 decembrie - TSG Hoffenheim - FCSB - 19:45
- 23 ianuarie - Qarabag FK - FCSB - 19:45
- 30 ianuarie - FCSB - Manchester United - 22:00.
Așadar, în mai puțin de o zi după victoria de la Salonic, suporterii echipei lui Gigi Becali au achiziționat peste 16.000 de pachete pentru cele trei partide, ceea ce înseamnă că în vistieria clubului au mai intrat aproximativ 1,5 milioane de euro, susține fanatik.ro.
În plus, se pare că cei de la FCSB ar fi vândut deja 27.000 de pachete pentru meciurile cu Midtjylland, Olympiacos și United, iar estimările bucureștenilor sunt că, în câteva ore se va trece de borna 30.000.
Opt suporteri ai FCSB-ului, în închisoare în Grecia
Cei opt fani au plecat spre Grecia pentru a asista, la Salonic, la meciul dintre PAOK și FCSB. În loc să ajungă la stadion, au ajuns la pușcărie.
Suporterii au fost reținuți de autorități imediat după ce au trecut vama din Bulgaria în Grecia. Autoritățile au constatat că aveau asupra lor arme albe, iar ulterior ultrașii au avut un conflict fizic cu polițiștii de frontieră.
Autoritățile elene au pornit o anchetă, iar deznodământul a fost anunțat în cursul zilei de vineri, când cei opt suporteri români au fost condamnați la 30 de zile de închisoare, din care au ispășit deja două, miercuri și joi, scrie gsp.ro.
De asemenea, fiecare dintre cei opt suporteri a primit o amendă în valoare de 1.600 de euro.
Alți suporteri ai FCSB-ului, câteva zeci, au reușit să ajungă pe stadionul din Salonic, de unde au văzut victoria campioanei României cu 1-0.
FCSB are un parcurs perfect în Europa League, cu șase puncte din tot atâtea posibile. La debut, a învins-o pe RFS, 4-1.
VIDEO cu rezumatul partidei PAOK - FCSB 0-1
Etichete: manchester united , bilete fcsb , pachete bilete fcsb , paok - fcsb 0-1 video , fcsb bilete europa league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...