Astra a dat peste cel mai dificil adversar! Lyon va debuta în noul sezon din Franța la Digi Sport
08.08.2014, 17:46Olympique Lyon nu mai este printre echipele de top din Franța, însă chiar și așa are prima șansă în fața celor de la Astra, prezentă pentru a doua oară în play-off-ul UEFA Europa League, după experiența din sezonul trecut, când a fost eliminată de Maccabi Haifa (VIDEO AICI).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În mod clar, vorbim de un adversar mult peste Slovan Liberec, echipă pe care Astra a scos-o de o maniera entuziasmantă în turul precedent, cu scorul de 6-2, la general (VIDEO AICI). În faza antrerioară a competiției, Lyon a dat tot peste o echipă din Cehia, reușind să treacă fără emoții de Mlada Boleslav, după 4-1 în deplasare și 2-1 în returul de pe teren propriu.
Lyon este însă totuși departe de strălucirea pe care a avut-o între 2001 și 2008, când a cucerit nu mai puțin de șapte titluri consecutive, dominând categoric fotbalul din Franța. Acum, echipa antrenată e Hubert Fournier este în umbra rivalelor PSG și Monaco, care se vor lupta pentru titlu și în sezonul care va debuta vineri, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, cu meciul pe care echipa lui Blanc îl joacă la Reims, de la ora 21:30.
Adversara Astrei nu este o necunoscută pentru fotbalul românesc. În urmă cu patru ani, Lyon a ajuns până în semifinalele UEFA Champions League, iar în cea mai bună perioadă a ei a întâlnit-o de patru ori pe Steaua în cea mai importantă competiție europeană, roș-albaștrii reușind un singur rezultat de egalitate.
Vedeta francezilor poate fi considerată Yoann Gourcuff. Mijlocașul în vârstă de 28 de ani este din 2010 la Lyon, an în care a venit de la Bordeaux. Fotbalist cu mare experiență, acesta a câștigat UEFA Champions League în 2007, pe vremea când îmbrăca tricoul lui AC Milan. Michael Essien, Juninho, Florent Malouda, Karim Benzema și Lisandro Lopez sunt printre cei mai importanți jucători care au evoluat în trecut pentru Olympique Lyon.
93,6 milioane de euro este cota de piață a lotului lui Lyon, conform transfermarkt.de
41.044 de locuri este capacitatea arenei Stade Gerland, unde se va juca meciul tur cu Astra
Echipa lui Lyon din returul cu Mlada Boleslav: Lopes - Jallet, Rose (Ferri 52'), Umtiti, Bedimo (Kone 36'), Gonalons, Tolisso, Malbranque, Fekir, Lacazette (N'Jie 73'), Benzia.
Bedimo și Rose au părăsit terenul accidentați și sunt incerți pentru meciurile cu Astra, programate pe 21 și 28 august.
În sezonul trecut, Lyon a terminat pe locul 5 în campionatul Franței, cu 17 victorii, 10 remize și 11 înfrângeri, fiind depășită în clasament de Saint-Etienne, Lille, Monaco și PSG.
Debutul lui Lyon în noua ediție din Ligue 1 este ÎN DIRECT la Digi Sport 2, duminică, de la ora 18:00, când este programat meciul cu Rennes. Fazele video sunt pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: lyon europa league , astra adversar , lyon astra , lyon franta digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...