Alexandru Cicâldău, primele reacții după Universitatea Craiova-Sabail 3-2: ”Nu vreau să vorbesc de transfer”
18.07.2019, 21:25Universitratea Craiova s-a calificat în turul 2 preliminar al Europa League, după victoria cu 3-2 în fața azerilor de la Sabail. Alexandru Cicâldău crede că nu ar fi trebuit să le ofere adversarilor șansa de a înscrie de două ori.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Nu ne-am făcut meciul uşor şi asta e doar vina noastră, pentru că am condus cu 2-0 şi trebuia să menţinem posesia balonului. Nu trebuia să le oferim şanse de a marca. Eu m-am simţit bine, am avut o mică vacanţă, am revenit abia de o săptămână. Dar am revenit cu un plus de încredere după ce am scris istorie la naţionala mică", a spus Cicâldău la final.
Alexandru Cicâldău nu a comentat o posibilă plecare de la Universitatea Craiova
A apărut recent informația conform căreia Cicâldău ar putea să o părăsească pe Craiova, însă jucătorul nu a oferit nimic concret în legătură cu acest subiect: "Nu vreau să vorbesc de transfer, avem un meci important duminică şi vreau să rămân concentrat pe acea partidă".
Suporterii olteni i-au cerut demisia lui Corneliu Papură, antrenorul Craiovei, iar Alexandru Cicâldău știe ce trebuie să facă pentru a-i mulțumi pe fani: "Aici e foarte greu cu răbdarea. Echipa are trei victorii din trei şi cred că, dacă vom continua pe aceeaşi linie, nu se va mai scanda nimic".
Ofertă din partea lui Genk pentru Alexandru Cicâldău
Gică Craioveanu a dezvăluit că Universitatea Craiova are o ofertă de cinci milioane de euro pentru Alexandru Cicâldău. Oltenii nu vor însă să se despartă de mijlocașul naționalei U21 pentru mai puțin de 7 milioane de euro.
”Deocamdată, avem o ofertă de 5 milioane de euro, este insuficientă pentru mine. Este un jucător de top și care face diferența. Cinci milioane sunt puțini. Trebuie să pornească de la 7 milioane de euro.
Eu am spus anul trecut că îl vom vinde pe 7-8-9 milioane de euro și ați râs de mine. Am avut din mai multe campionate, din Italia și Belgia. Alex e un jucător de Spania. Cicâldău e jucător de Spania, Germania”, a spus Craioveanu la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Etichete: universitatea , craiova , cicaldau , alexandru cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...