Adi Popa, "sperietoare" pentru Zurich: "Ne-ar interesa, dacă am putea să-l transferăm înaintea meciului"
19.10.2016, 20:53FC Zurich a ajuns în România pentru meciul cu Steaua, din grupele Europa League. Partida se va disputa joi, 20 octombrie, de la ora 20:00, pe Arena Națională.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Aflați pe locul doi în grupa L, cu 3 puncte după două etape, elvețienii au venit la București cu gândul să obțină puncte. Antrenorul echipei, Ulrich Forte consideră că meciul este unul extrem de important în privința calificării în primăvara europeană.
”E foarte puternică acasă, ştim asta, chiar dacă au pierdut ultimul meci din campionat, ştim că Steaua e o echipă foarte puternică şi trebuie să fim foarte pregătiţi. Sperăm să facem un joc bun şi să scoatem puncte aici, la Bucureşti.
Va fi un meci special. Nu zic că e o finală, dar e un joc foarte important pentru a putea rămâne în competiţie şi peste iarnă, la anul. E un meci foarte important pentru punctele puse în joc, puncte esenţiale”, a declarat Ulrich Forte.
Deși Zurich a câștigat cu Osmanlispor în etapa trecută a grupelor, echipă care învinsese Steaua în prima rundă, Ulrich Forte consideră că echipa sa nu se poate numi revelația grupei.
”E o altă competiţie, total diferită, o seară de Europa League e specială, momente speciale, atmosferă specială pe stadion. Am simţit-o şi noi acasă cu Osmanlispor, un sentiment special.
Am făcut un joc bun cu Osmanlispor şi în deplasare cu Villarreal, dar mai avem de muncă dacă vrem să fim revelaţia, revelaţie nu eşti după doar un meci. Revelaţie eşti după toate cele şase meciuri din grupe”, a mai spus Ulrich Forte.
Antrenorul adversarilor de mâine ai Stelei a dezvăluit și care este jucătorul de care se teme cel mai mult din lotul lui Laurențiu Reghecampf.
”Adi Popa e un jucător foarte bun, foarte tehnic, foarte rapid, trebuie să avem grijă la el”, a dezvluit tehnicianul celor de la Zurich.
Întrebat dacă l-ar transfera pe Adi Popa, având în vedere că e de vânzare și de la iarnă intră în ultimele 6 luni de contract cu roș-albaștrii, tehnicianul grupării elvețiene a răspuns: "Poate dacă l-am putea lua înainte de meci, nu după".
Steaua - FC Zurich se va disputa joi, de la ora 20:00, pe Arena Naţională. Meciul e LIVE TEXT pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.
Etichete: steaua , fc zurich , steaua zurich , ulrich forte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...