13 cazuri de COVID-19 înaintea meciului Napoli - AZ Alkmaar, din Europa League! Decizia luată de UEFA
articol scris de Digi Sport20.10.2020, 19:48
UEFA a dat undă verde disputării partidei dintre Napoli şi AZ Alkmaar, din grupele Europa League, în ciuda faptului că treisprezece dintre jucătorii echipei olandeze au dat rezultate pozitive la coronavirus şi nu vor putea face deplasarea în Italia, a informat marţi clubul din Eredivisie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
13 cazuri de COVID-19 înaintea meciului Napoli - AZ Alkmaar, din Europa League! UEFA permite disputarea jocului
''Meciul se va disputa, conform deciziei UEFA, cu excepţia cazului în care autorităţile locale îl interzic'', a declarat echipa olandeză, care intenţionează să călătorească miercuri la Napoli cu doar 17 jucători.
Dintre cele treisprezece cazuri de Covid-19 înregistrate în rândul jucătorilor, opt au fost depistate marţi, dar aceştia nu prezintă simptome.
Membri ai Consiliului municipal din Napoli au cerut ca echipa olandeză să fie pusă în carantină şi să fie împiedicată să sosească în oraş, dar decizia de a suspenda meciul depinde de autorităţile regionale de sănătate.
O altă echipă din grupa F a Europa League, Rijeka (Croaţia), a anunţat luni cazuri de coronavirus în rândul jucătorilor însă va disputa partida cu Real Sociedad (Spania).
AGERPRES
Etichete: europa league , napoli , uefa , az alkmaar , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...