Fotbal și bombardamente. Modul impresionant în care ucrainenii și-au prezentat jucătorii înaintea Campionatului European
articol scris de Digi Sport14.06.2024, 15:15
Într-un context cât se poate de trist, Ucraina se pregătește de debutul la EURO 2024, împotriva României. Naționala lui Serghei Rebrov a obținut calificarea la baraj și a fost repartizată în grupa E, acolo unde se mai regăsesc Belgia și Slovacia.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Populația continuă să ducă o luptă înfiorătoare împotriva Rusiei, țară care a declanșat războiul în 24 februarie 2022, când a invadat Ucraina, într-o escaladare a conflictului început în 2014.
Aflați în ziua 841 de război, ucrainenii au și un motiv de bucurie, și anume prezența naționalei de fotbal la un turneu final.
Videoclipul emoționant postat de Ucraina înainte de EURO 2024
Înainte de debutul la Campionatul European, Andriy Shevchenko, președintele Federației de Fotbal din Ucraina, a postat un videoclip pe rețelele sociale care nu mai are nevoie de nicio altă prezentare.
Fotbaliștii Ucrainei au dezvăluit, pe rând, zona din care provin, iar ulterior au fost adăugate imagini cu modul în care arată locul respectiv după mai bine de doi ani de război.
”EURO 2024 începe mâine (n.r. vineri, pe 14 iunie) în Germania. Auzim adesea că fotbalul este separat de război, dar acest videoclip dovedește contrariul, arătând că nu există jucător de fotbal ucrainean, oraș, stadion, teren de joacă sau copil care să nu fie atins de război. Suntem aici la EURO datorită unor oameni incredibili care luptă pentru libertatea noastră, inclusiv sutele de mii de fani ai fotbalului care preferă să fie în tribune în loc să fie în primele linii.
Orașele noastre doresc să găzduiască EURO, dar acum se luptă nu pentru turneu, ci pentru libertate. De aceea, solicităm tuturor țărilor participante la Campionatul European să ajute România. Fotbalul nu este doar un sport. Este, de asemeena, o forță puternică, un simbol al solidarității, unității și sprijinului de care țara noastră are nevoie disperată”, a fost mesajul transmis de Andriy Shevchenko pe rețelele sociale.
Oleksandr Zinchenko, căpitanul naționalei Ucrainei, e dispus să lupte pentru țara sa
Preşedintele Volodimir Zelenski a promulgat un proiect de lege care reduce vârsta de mobilizare militară de la 27 la 25 de ani. Acest lucru ar permite ţării să cheme mai mulţi oameni pentru a-şi reface rezervele.
BBC Newsnight l-a întrebat pe fotbalist dacă ar răspunde la o chemare la luptă, dacă ar vedea mai multă importanţă în asta decât să rămână să joace fotbal în Premier League.
”Cred că răspunsul este clar. M-aş duce să lupt. Este greu de înţeles că, în urmă cu puţin timp, am fost în aceeaşi şcoală, ne jucam în curte sau pe terenul de fotbal, iar acum ei trebuie să ne apere ţara.
Şi, sincer, este greu de acceptat acest lucru, dar este ceea ce este. Nu putem renunţa. Ştiu că poate unii oameni ar putea crede că este mult mai uşor... pentru mine să fiu aici la Londra decât să fiu acolo în Ucraina.”, a spus Zinchenko.
În primele zile ale invaziei, Zinchenko a declarat că a trimis bani pentru a ajuta refugiaţii din Ucraina, iar donaţiile sale s-au ridicat la peste 1 milion de lire sterline, potrivit news.ro.
Programul din grupa României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina, Munchen
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia, Frankfurt
- 22 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina, Dusseldorf
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA, Koln
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Etichete: rusia , ucraina , andriy shevchenko , euro 2024 , ucraina-rusia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...