Foto Ucrainenii au apărut cu un banner controversat la partida cu Slovacia! La pauză, a dispărut
articol scris de Digi Sport21.06.2024, 17:58
Ucraina și Slovacia s-au duelat într-un meci din cadrul etapei cu numărul doi a grupei E de la EURO 2024.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ucraina a venit la partida respectivă cu moralul la pământ, după ce a fost învinsă fără drept de apel de România în prima etapă, scor 0-3, în timp ce Slovacia reușise să producă surpriza și să câștige cu Belgia, scor 1-0.
”Dați-ne alegerile înapoi”, a fost mesajul de pe banner-ul afișat de ucraineni
Conform postărilor de pe rețeaua socială X, ucrainenii au apărut pe stadionul din Dusseldorf cu un banner pe care era inscripționat mesajul ”Give us elections back”, în traducere ”Dați-ne alegerile înapoi!”.
Mesajul se referea, cel mai probabil, la situația dificilă din Ucraina, care se află în război cu Rusia încă din februarie 2022. Din acest motiv, nu s-au mai putut organiza alegeri.
Conform mesajelor de pe rețelele sociale, banner-ul a fost înlăturat la pauza meciului, întrucât organizația UEFA nu își dorește să amestece fotbalul cu sfera politică.
Presa din Spania a reacționat, după ce Andriy Lunin a fost lăsat pe banca de rezerve în Slovacia - Ucraina
Pentru partida împotriva Slovaciei Rebrov l-a ales titular pe Anatoliy Trubin (22 de ani). La scurt timp după începerea partidei de la Dusseldorf, presa din Spania a reacționat pe marginea acestui subiect.
Celebra publicația Marca a scos în evidență că cele două greșeli comise în meciul contra României ”l-au costat scump” pe Lunin la acest turneu final.
”Portarul lui Real Madrid a fost identificat drept principalul vinovat pentru eșecul împotriva României. Cele două erori l-au costat pe Andriy Lunin poziţia de titular în al doilea meci de la EURO 2024 împotriva Slovaciei.
În meciul contra României nu a fost ziua lui Lunin, care a dat o pasă proastă unui adversar, fază care s-a încheiat cu deschiderea de scor a lui Nicolae Stanciu.”, a relatat Marca.
Etichete: slovacia , ucraina , ucraina - slovacia , banner ucraina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...