”Te mai așteptai să prinzi echipa națională?”. Răspunsul dat de Andrei Artean, în premieră convocat de Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport15.11.2023, 13:22
Edward Iordănescu (45 de ani) a convocat nu mai puțin de 28 de jucători pentru partidele decisive cu Israel și Elveția din grupele de calificarea la EURO 2024.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Printre cei selecționați se află și Andrei Artean (30 de ani), chemat în premieră la prima reprezentativă.
Andrei Artean: ”E o încununare a muncii mele”
Fotbalistul celor de la Farul Constanța s-a arătat foarte de bucuros de prima convocare primită și a dezvăluit că este o mândrie pentru el acest lucru.
În plus, Artean a anunțat și ce obiective și-a setat pentru această acțiune a echipei naționale.
”Am aflat de la domnul Hagi, m-a chemat și mi-a transmis că selecționerul m-a convocat. Am primit această veste cu foarte multă bucurie, cu foarte multă mândrie și sunt foarte, foarte emoționat.
Sunt foarte fericit că sunt aici, e o încununare a muncii mele, chiar daca am 30 de ani, dar niciodată nu e prea târziu. Știu că domnul selecționer m-a urmărit de mai mult timp. E o mândrie să ajungi la echipa națională, orice jucător cred că vrea să își reprezinte țara.
(Te mai așteptai să prinzi echipa națională?) E prima mea convocare, nu m-am așteptat să fiu convocat selecția asta, mai ales că este și una foarte importantă, dar cred că lucrul acesta îmi arată că nu trebuie să cedez din a crede în ceva. Cu timpul trebuie să te aștepți la lucruri mărețe, convocarea este un lucru mare pentru mine.
A fost o campanie foarte bună, o echipă foarte bine organizată, cea mai bună apărare din grupă. Tot timpul am urmărit meciurile cu emoții și mi-am dorit tot ce este mai bun pentru această echipă.
(Ce obiective ți-ai propus?) Mi-am propus să mă bucur cât mai mult de acest moment, să dau tot la fiecare antrenament și dacă se apelează la mine să fac față așteptărilor.
Voi încerca să ajut cât pot și cu siguranță voi lua și eu multe lucruri din partea jucătorilor care sunt de mult timp la echipa națională”, a declarat Andrei Artean, potrivit frf.ro.
Ce s-a întâmplat la antrenamentul de marți seară al naționalei României
Galerie Foto
Trupa lui Edi Iordănescu (45 de ani) mai are de disputat două partide: pe 18 noiembrie cu Israel (deplasare) și pe 21 noiembrie cu Elveția (acasă).
Până la primul duel din această lună, care va avea loc sâmbătă, jucătorii României vor avea parte de mai multe antrenamente la baza sportivă de la Mogoșoaia. La ședința de pregătire de marți seara, Edi Iordănescu a decis să dedice timpul doar pentru prezentarea planului tactic în vederea ultimelor două partide din preliminariile EURO 2024.
"Tricolorii au început să pregătească planul tactic pentru duelul de sâmbătă, cu Israel. Antrenamentul din această seară a fost unul cu precădere tactic, în care selecționerul Edward Iordănescu le-a prezentat jucătorilor planul pentru cel mai important duel din aceste preliminarii", a transmis FRF.
Lotul României pentru meciurile cu Israel și Elveția
PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);
ATACANȚI
Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4).
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
15 noiembrie 2023
- ora 21:45 | Israel - Elveția
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Clasamentul Grupei I
Etichete: echipa nationala , andrei artean , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...