Surpriză! Încă un fotbalist și-a anunțat retragerea de la echipa națională, după finalul EURO 2024
articol scris de Digi Sport15.07.2024, 18:55
Xherdan Shaqiri (32 de ani) și-a anunțat luni, 15 iulie, retragerea de la echipa naţională a Elveției, la o zi după finala EURO 2024.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Naționala Elveției a fost eliminată în sferturile de finală de Anglia, scor 1-1 (1-2 după loviturile de departajare), care a ajuns până în finala EURO 2024 pe care a pierdut-o în fața Spaniei, scor 1-2.
Xherdan Shaqiri s-a retras de la echipa națională a Elveției
Mijlocaşul care a marcat 32 de goluri în 125 de apariţii pentru naționala Elveției a postat un mesaj pe rețelele sociale prin care și-a anunțat decizia luată.
”Șapte turnee, multe goluri, 14 ani cu echipa naţională a Elveţiei şi câteva momente de neuitat. Este timpul să ne luăm rămas bun.
Marile amintiri vor rămâne, iar pentru asta vă spun tuturor: DANKE, MERCI, GRAZIE, FALEMINDERIT.”, a scris Shaqiri pe rețelele sociale.
Tot în cursul zilei de astăzi și Thomas Muller (34 de ani), câştigător al Cupei Mondiale din 2014 şi vedeta echipei Bayern Munchen, a anunțat că nu va mai continua la echipa națională a Germaniei.
Etichete: retragere , elvetia , xherdan shaqiri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...