Selecționerul Croației a trecut la acuzații, după ce a luat gol în minutul 90+8 și e 99% OUT de la EURO 2024
articol scris de Digi Sport25.06.2024, 09:45
Selecţionerul naţionalei de fotbal a Croaţiei, Zlatko Dalic, a recunoscut că probabila eliminare a echipei sale de la EURO 2024 "este dureroasă", după remiza cu Italia (1-1), de luni seară, informează AFP.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Zlatko Dalic, după ce Croația a fost egalată de Italia în minutul 90+8
"Este dureros şi va fi în continuare în următoarele zile. Nu este uşor, dar uneori nu este ziua ta. Acesta este fotbalul. Ne-am ţinut de planul nostru timp de 98 de minute, dar din păcate totul s-a prăbuşit", a explicat Dalic.
"Vreau să felicit echipa pentru curaj şi pentru sufletul pus, pentru toate eforturile. Jucătorii au fost formidabili. Le mulţumesc, de asemenea, şi suporterilor, care au arătat ce înseamnă să-ţi susţii ţara. Suntem mândri de ei", a a mai spus selecţionerul croat.
"Sigur că arbitrul a influențat jocul. Nu ştiu de unde a scos opt minute de prelungiri. Dar suntem o ţară mică, UEFA şi FIFA nu se preocupă prea mult de noi. Trebuie să ne apărăm singuri. Dar opt minute, este un nonsens. Nimic nu justifică asta. Croaţia trebuie respectată", a mai adăugat Dalic.
"Însă acesta este fotbalul, viaţa continuă", a conchis el.
Selecţionata Italiei, deţinătoarea trofeului, s-a calificat in extremis în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a remizat dramatic cu Croaţia, 1-1 (0-0), luni seara, pe Leipzig Stadium, în Grupa B.
Croaţii au deschis scorul prin veteranul Luka Modric (55), după ce tot el ratase un penalty un minut mai devreme, însă Squadra Azzurra a egalat la ultima fază, prin Mattia Zaccagni (90+8), rezultat la care croaţii, medaliaţi cu bronz la CM 2022, sunt practic eliminaţi.
Italia s-a clasat pe locul secund în grupă şi va juca în optimi contra Elveţiei, a doua clasată în Grupa A.
Croaţia termină pe locul al treilea, cu două puncte, astfel că are şanse foarte mici de a se număra printre cele mai bune patru echipe de pe această poziţie în cele şase grupe.
Etichete: croatia , croatia-italia , zlatko dalic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...