Olimpiu Moruțan l-a descris în patru cuvinte pe Nicolae Stanciu, după gestul superb făcut în vestiarul naționalei
articol scris de Digi Sport18.06.2024, 18:20
Nicolae Stanciu (31 de ani), căpitanul naționalei României, a ales să poarte la EURO 2024 tricoul cu numărul 21 care, în mod normal, era al lui Olimpiu Moruțan (25 de ani).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Moruțan ratează EURO 2024 din cauza unei accidentări grave suferit în luna aprilie a acestui an, dar internaționalul român este alături de ”Tricolori” în Germania.
Olimpiu Moruțan l-a descris în patru cuvinte pe Nicolae Stanciu: ”Băiat de mare caracter”
La finalul partidei împotriva Ucrainei, câștigată de ”Tricolori” la scor de neprezentare, 3-0, Nicolae Stanciu i-a dăruit tricoul purtat în acest meci lui Olimpiu Moruțan.
La o zi distanță, Moruțan a avut doar cuvinte de laudă pentru căpitanul naționalei României și a spus cât de strânsă este relația de prietenie dintre ei.
”Un gest de nota 10. Eu știu ce băiat e Stanciu. E un băiat de mare caracter și un băiat cu bun simț. M-au ținut aproape de grup. Le mulțumesc din suflet.
Suntem amici foarte buni. Ținem legătura. În acest grup, suntem ca frații. Sunt parte din echipă, dar cu o durere în suflet că nu pot să fiu acolo să îi ajut.”, a spus Olimpiu Moruțan, potrivit FRF TV.
Nicolae Stanciu i-a dat tricoul lui Olimpiu Moruțan în vestiar, după România - Ucraina
La scurt timp după încheierea partidei de pe stadionul Allianz Arena, la vestiare, Nicolae Stanciu i-a înmânat tricoul său de joc lui Olimpiu Moruțan (25 de ani), jucătorul turcilor de la Ankaragucu, care nu poate participa la EURO 2024 din cauza unei accidentări grave suferite la sfârșitul lunii aprilie.
”Gest de CĂPITAN! Nicu i-a oferit tricoul în care a marcat primul gol la un turneu final lui Olimpiu Moruțan”, au notat cei de la echipa națională a României pe pagina oficială de Instagram.
Pentru prestația din meciul cu Ucraina, Nicolae Stanciu a fost notat cu 7,5 de specialiștii Sofa Score și a primit una dintre cele mai mari evaluări din rândul jucătorilor care s-au aflat pe teren.
- 15 meciuri și 71 de selecții sunt cifrele lui Stanciu pentru selecționata României
- 4,5 milioane de euro este cota de piață a lui Stanciu, potrivit Transfermarkt
VIDEO cu gestul făcut de Nicolae Stanciu pentru Olimpiu Moruțan
Etichete: romania , echipa nationala , nicolae stanciu , olimpiu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...