Nu s-a terminat! Anunțul Federației de Fotbal din Kosovo, după sancțiunea primită de România din partea UEFA
articol scris de Digi Sport20.09.2023, 21:26
România a fost sancționată miercuri de UEFA, pentru incidentele din meciul cu Kosovo, scor 2-0, disputat în cadrul preliminariilor EURO 2024.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
FRF va trebui să achite o amendă de 52.000 de euro, iar la meciul cu Andorra, de pe 15 octombrie, nu vor avea acces decât copiii sub 14 ani (câte un însoțitor pentru fiecare zece minori). Sancțiunile dictate de forul continental au stârnit furia omologilor celor de la Casa Fotbalului.
Federația de Fotbal din Kosovo cere cele mai drastice măsuri posibile pentru FRF
În cadrul unui comunicat emis în aceeași zi, Federația de Fotbal din Kosovo s-a arătat consternată de sancțiunile aplicate și le-a cerut celor de la UEFA să le revizuiască.
Presa din Kosovo a remarcat, însă, că cei de la FFK nu au mai menționat nimic de o eventuală plângere depusă și la TAS (Tribunalul Arbitral al Sportului), așa cum au făcut la scurt timp după meci.
"Federația de Fotbal din Kosovo își exprimă nemulțumirea față de decizia disciplinară luată de UEFA împotriva Federației Române de Fotbal, cu amendă de 52.000 de euro și un meci fără spectatori.
FFK va continua procedurile legale și va depune o plângere adresată organismelor UEFA, prin care va cere ca pedeapsa pentru FRF să fie cea mai mare posibilă.
În acest sens, ar fi un exemplu că UEFA nu va tolera sub nicio formă insultele rasiale către membrii unei federații și către o țară recunoscută la nivel internațional.
FFK este determinată să le ceară celor de la UEFA, prin sancțiuni împotriva FRF, să transmită clar către fiecare federație sau fan că statul Kosovo, echipa națională Kosovo și FFK trebuie tratate și respectate așa cum se întâmplă și cu celelalte țări, selecționate sau federații de sub egida UEFA", a transmis FFK.
- La meciul de pe Arena Națională, ultrașii "Uniți Sub Tricolor" au afișat un banner cu mesajul "Kosovo e Serbia" și au proliferat scandări similare. Meciul a fost întrerupt aproape 60 de minute.
România, amendată cu 52.000€ + acces doar spectatorilor sub 14 ani la meciul cu Andorra
Conform site-ului oficial FRF, cei de la Casa Fotbalului vor trebui să achite o amendă în valoare de 52.000 de euro. În plus, meciul cu Andorra, de pe 15 octombrie, se va disputa în spatele ușilor închise.
Totuși, vestea bună este că pe stadion vor avea acces gratuit copiii sub 14 ani (cu un însoțitor adult la fiecare zece copii), astfel că "Tricolorii" vor avea, până la urmă, parte de sprijinul fanilor pe teren propriu.
Potrivit aceleiași surse, capetele de acuzare au fost: afișarea și scandarea de mesaje politice, comportament rasist al suporterilor, aprinderea de torțe, aruncarea de obiecte pe teren și blocarea zonelor de acces public.
Având în vedere că au fost, în total, 5 capete de acuzare, iar România este recidivistă, se poate considera că măsura UEFA este una blândă.
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția 0-5
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA 0-0, Belarus – Israel 1-2, Andorra – Elveția 1-2
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA 2-2, Belarus – Kosovo 2-1, Israel – Andorra 2-1
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus 0-0
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel 1-1, Kosovo – Elveția 2-2
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo 2-0, Israel – Belarus 1-0, Elveția – Andorra 3-0
Clasamentul Grupei I din preliminariile EURO 2024
Etichete: romania , frf , uefa , kosovo , federatia de fotbal din kosovo , ffk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...