Exclusiv Mircea Lucescu surprinde, după ce România și-a aflat adversarele de la EURO 2024: "Belgia ar fi a doua favorită!"
articol scris de Digi Sport02.12.2023, 23:50
România a fost repartizată în Grupa E la EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia și una dintre Israel, Bosnia & Herțegovina, Ucraina sau Islanda (n.r. care se va stabili în urma barajului din martie).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În aceeași zi, Mircea Lucescu (78 de ani) a analizat șansele "Tricolorilor", cu ocazia unei intervenții telefonice la Fotbal Club. Tehnicianul a fost întrebat care este marea favorită, iar în urma unui exercițiu de imaginație a oferit un răspuns surprinzător.
Mircea Lucescu o consideră pe Ucraina drept favorita Grupei E, în cazul calificării
"Il Luce" consideră că, în cazul în care Ucraina va trece de play-off, va deveni automat favorita Grupei E, deși cap de serie la tragerea la sorți a fost Belgia.
"O grupă echilibrată. Nu văd acum o favorită. Belgia? Nu știu dacă e mai bună decât, de exemplu, Ucraina. Dacă Ucraina cumva se califică, mi se pare cea mai puternică.
Având în vedere că are patru jucători titulari în Premier League, doi în La Liga, plus ceilalți... O echipă care a crescut foarte mult. E o echipă care are în spate și o situație dramatică.
Belgia este a doua favorită, a treia România, dar cu șanse. România are de partea ei această ascensiune excelentă din ultimul an și meciurile bune făcute.
Ele stau la baza formării unui grup de jucători foarte profesioniști. Nu sunt deosebiți, pentru că altfel ar fi jucat în Champions League, dar avem o stare de spirit excelentă", a declarat Lucescu.
Programul României la EURO 2024
- 17 iunie, 16:00: România - câștigătoarea play-off-ului B (Munchen)
- 22 iunie, 22:00: Belgia - România (Koln)
- 26 iunie, 19:00: Slovacia - România (Frankfurt)
Componența grupelor de la EURO 2024
Grupa A
- Germania
- Scoția
- Ungaria
- Elveția
Grupa B
- Spania
- Croația
- Italia
- Albania
Grupa C
- Slovenia
- Danemarca
- Serbia
- Anglia
Grupa D
- Câștigătoare play-off A
- Olanda
- Austria
- Franța
Grupa E
- Belgia
- Slovacia
- România
- Câștigătoarea play-off-ului B, unde sunt meciurile: Israel - Islanda și Bosnia - Ucraina
Grupa F
- Turcia
- Câștigătoare play-off C
- Portugalia
- Cehia
Etichete: mircea lucescu , tragere la sorti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...