Marcatorul Israelului din meciul cu Elveția, scos din lot înaintea meciului cu România din motive disciplinare
articol scris de Digi Sport18.11.2023, 16:26
Echipa națională a Israelului se confruntă cu mari probleme înaintea întâlnirii cu România, programată în această seară, de la 21:45, pe Pancho Arena.
Campionii Digi Sport: Edward Iordanescu, marți, 19:30, DGS 1
Premier League: Brentford - Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
Dacă ”Tricolorii” vor ieși neînvinși din meciul cu Israel, România va avea asigurat biletul către EURO 2024.
Shon Weissman, scos din lot pentru meciul contra României
Israelienii se confruntă cu numeroase accidentări, unele dintre ele apărute pe ultima sută de metri. În total, din cauza accidentărilor, israelienii nu se vor putea baza pe cinci jucători: Manor Solomon, Liel Abada, Dolev Haziza, Shagiv Yehezkel și Gil Cohen.
Conform sports.walla.co.il, acestora li s-a alăturat și marcatorul golului egalizator din partida cu Elveția, Shon Weissman. Acesta nu a fost scos din lot din cauza unei accidentări, ci din motive disciplinare.
Motivul? După ce a marcat împotriva Elveției, Weissman a adresat injurii în ebraică.
”A fost din frustrare, pentru că întreaga lume ne exclude din cursa către calificare. Voiam să înjur pe toată lumea, din nefericire, am spus în ebraică, nu în engleză ca să se viralizeze”, a spus Weissman la finalul meciului.
Lotul României pentru meciurile cu Israel și Elveția
PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);
ATACANȚI
Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4).
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
12 noiembrie 2023
- ora 21:45 | Kosovo - Israel 1-0
15 noiembrie 2023
- ora 21:45 | Israel - Elveția 1-1
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Clasamentul Grupei I
Etichete: romania , israel , euro 2024 , shon weissman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul rus s-a distanţat luni faţă de fostul lider sirian înlăturat de la putere Bashar al-Assad...