Lovitură pentru Spania și Barcelona! Cât va lipsi Pedri, după ce s-a accidentat la EURO 2024
articol scris de Digi Sport06.07.2024, 14:45
Pedri (21 de ani), mijlocașul titular al Spaniei legitimat la Barcelona, a fost schimbat după doar opt minute în meciul Spania - Germania, scor 2-1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Toni Kroos (34 de ani) i-a pus o piedică adversarului său, în încercarea de a opri un contraatac al ibericilor, și l-a ”pus la pământ” pe jucătorul catalan în minutul 4.
Pedri va lipsi cel puțin o lună și jumătate de pe teren
Deși acest contact a fost unul dur, arbitrul partidei Anthony Taylor (45 de ani) nu i-a arătat nici măcar cartonașul galben lui Kroos. Totuși, accidentarea este una destul de serioasă.
Mundo Deportivo a relatat că Pedri a suferit o entorsă internă la genunchiul stâng, dar fotbalistul va realiza mai multe teste pentru ca medicii să poată evalua exact cât de serioasă este leziunea.
Totuși, sursa citată a relatat că fotbalistul Barcelonei ar urma să fie indisponibil cel puțin o lună șu jumătate.
Accidentarea lui Pedri reprezintă o lovitură pentru catalani, mai ales, pentru că sezonul 2024/2-25 din La Liga va începe în aproximativ o lună, în weekendul 16 - 18 august, iar fotbalistul ar putea să nu fie refăcut la acea dată.
- Pedri a fost titular pentru naționala Spaniei în toate meciurile ibericilor de la EURO 2024
- 80 de milioane de euro este cota de piață a lui Pedri, potrivit Transfermarkt
Luis de la Fuente, tranșant: "Intrarea lui Kroos la Pedri a fost de roșu!"
Partida de la Stuttgart a fost presărată de cartonaşe galbene şi punctată de o accidentare a mijlocaşului spaniol Pedri (minutul 8) şi de o eliminare în finalul jocului a coechipierului acestuia Dani Carvajal, însă selecţionerul spaniol consideră că jocul nu a fost prea dur.
"Cred că intrarea lui Kroos la Pedri a fost de roșu! De pe teren sau din afara lui, Pedri va continua să ne ajute.
Sunt meciuri de acest gen și când joci atât de mult, la acest nivel, trebuie să folosești tot lotul.", a spus selecționerul Spaniei.
"Am jucat în anii 80, iar dacă urmăriţi un videoclip din anii 80, ca să vedeţi cum se juca fotbalul atunci, veţi şti că nu mă sperii. Acesta este fotbal, nu mi-e frică de aceste lucruri.
Fotbalul se joacă la limită, nu mă plâng de duritatea echipei adverse, apreciez mai degrabă ceea ce am făcut noi ca echipă", a subliniat De la Fuente.
Etichete: accidentare , spania , pedri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...