L-a schimbat după doar 35 de minute la EURO și a reacționat: ”Inexplicabil”
articol scris de Digi Sport25.06.2024, 22:52
Olanda a pierdut meciul contra Austriei, scor 2-3, din cadrul etapei a treia a grupelor de la Campionatul European din Germania.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Portocala Mecanică” a terminat grupa D pe locul trei după o prestație lamentabilă, iar cel mai slab de pe teren a fost Joey Veerman (25 de ani).
Ronald Koeman: ”A pierdut foarte multe mingi, iar pentru mine a fost inexplicabil”
Fotbalistul cotat la 40 de milioane de euro a fost titular la mijloc, însă a prins doar 35 de minute pe teren până să fie înlocuit.
Potrivit statisticienilor de la Opta, Veerman a atins mingea de 29 de ori și a pierdut-o în nu mai puțin de 16 rânduri.
Selecționerul Ronald Koeman n-a mai rezistat și a decis să îl trimită pe Xavi Simons în locul fotbalistului de la PSV Eindhoven. Mai mult, acesta a explicat la finalul meciului de ce a făcut acest lucru.
"Ar trebui să îl întrebați pe el ce a simțit când l-am schimbat. Când ești selecționer trebuie să intervii când cineva joacă așa. A pierdut foarte multe mingi, iar pentru mine a fost inexplicabil", potrivit celor de la De Telegraaf.
Galerie Foto
Austria a câștigat Grupa D și s-a calificat în optimile EURO 2024
Grupa D de la EURO 2024 este a treia care s-a încheiat, după meciurile Franța - Polonia, scor 1-1, respectiv Olanda - Austria, scor 2-3.
Astfel, s-a mai aflat o echipă calificată în optimile turneului final. Austria este a noua pe această listă, după Anglia, Franța, Olanda, Spania, Germania, Portugalia, Italia și Elveția.
Franța și Olanda își aveau deja asigurată prezența în optimi înainte de ultima etapă, dar miza rămasă în joc era locul ocupat în grupă.
Marea surpriză este că Austria, căreia nimeni nu-i dădea șanse la așa ceva, a încheiat pe primul loc! Selecționata lui Ralf Rangnick va juca, astfel, cu echipa care încheie pe doi în Grupa F (Portugalia, Turcia, Cehia și Georgia).
Franța, clasată pe doi, va juca tot cu ocupanta locului al doilea din Grupa E, din care fac parte România, Belgia, Slovacia și Ucraina.
Cât despre Olanda, acum va aștepta să afle pe ce loc se va afla în clasamentul celor care au încheiat pe trei. 4 din 6 echipe merg mai departe în acest mod, iar "Portocala Mecanică" nu poate fi depășită de mai mult de trei echipe.
Etichete: olanda , euro , ronald koeman , euro 2024 , joey veerman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...