Încă o lovitură grea primită de Germania, după ce s-a calificat în optimi la EURO 2024: ”Alertă!”
articol scris de Digi Sport24.06.2024, 12:58
Germania a obținut dramatic o remiză cu Elveția, scor 1-1, în etapa a treia din grupa A de la Campionatul European.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dan Ndoye a deschis scorul în minutul 28 pentru elvețieni, din pasa lui Freuler, însă Fullkrug a egalat situația pe tabelă în minutul 90+2 și a obținut o remiză pentru Germania, care a trimis naționala lui Julian Nagelsmann în optimile de finală de pe prima poziție.
Antonio Rudiger s-a accidentat în finalul meciului și ar putea fi indisponibil pentru meciul din optimi
După ce Jonathan Tah a primit cartonașul galben în minutul 38 și a devenit indisponibil pentru meciul din optimi, nemții se lovesc de o nouă problemă, tot în zona defensivă.
Celălalt fundaș central titular, Antonio Rudiger, se confruntă cu probleme medicale. În finalul partidei, la faza din care Fullkrug a marcat, stoperul lui Real Madrid a sărit și el la cap, iar când a aterizat a acuzat probleme.
- După terminarea partidei, Rudiger, complet epuizat, s-a întins pe gazon și s-a apucat de coapsa dreaptă, vizibil îngrijorat.
Ziarul de ”casă” al ”Galacticilor”, Marca, a titrat ”Alertă, Rudiger”, iar Julian Nagelsmann a confirmat problema: ”Toni (n.r.-Rudiger) are o problemă cu coapsa. Va trebui să vedem ce se întâmplă. Sper că nu este nimic grav. Vom vedea. Ar putea fi destul de problematic".
Cel mai probabil, Nico Schlotterbeck îi va lua locul în centrul defensivei lui Jonathan Tah. Dacă Rudiger nu se va recupera în timp util, este de așteptat ca Waldemar Anton (27 de ani), stoper legitimat la Stuttgart, să fie folosit pe poziția sa.
Etichete: germania , antonio rudiger , euro 2024 , germania elveția
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...