Ianis Hagi, întrebat direct: ”Nu se vede urât ca numărul 10 să fie rezervă două meciuri la rând?”. Replica ”Prințului”
articol scris de Digi Sport23.06.2024, 13:00
Ianis Hagi (25 de ani) a fost rezervă la meciul cu Ucraina scor 3-0, dar și în partida cu Belgia, scor 0-2.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La EURO 2024, ”Prințul”, care poartă tricoul cu numărul 10, a bifat 52 de minute în cele două meciuri din faza grupelor.
Ianis Hagi: ”Mister este cu deciziile! Indiferent de cât joc, eu trebuie să dau sută la sută!”
După eșecul cu Belgia, Ianis Hagi a fost întrebat de jurnaliști ce părere are despre faptul că a început cele două meciuri de la EURO 2024 pe banca de rezerve.
”Prințul” a răspuns că deciziile legate de primul ”11” îi aparțin în totalitate lui Edi Iordănescu, iar selecționerul este singurul care poate elucida ”misterul”.
”Asta nu mai depinde de mine. Mister este cu deciziile. Cred că trebuie să-l întrebi pe dânsul. Din punctul meu de vedere e că atunci când intru pe teren să-mi respect rolul. Cam asta este.
Apoi, întrebările de schimbări, cine joacă, cine nu joacă, cred că trebuiesc adresate antrenorului. Indiferent de cât voi juca la echipa națională, un minut sau 90, este clar că trebuie să dau sută la sută!”, a declarat Ianis Hagi.
Ianis Hagi a dezvăluit ce i-a spus Gică Hagi: ”Să-mi aștept momentul!”
Decarul naționalei, care a rămas pe bancă și la meciul cu Belgia, a dezvăluit ce i-a spus tatăl său, Gică Hagi, înaintea duelui de sâmbătă seară.
”Când ai un tată al cărui nume se strigă încă pe stadioane responsabilitatea este imensă. Generațiile precedente ne-au arătat calea şi noi încercăm la rândul nostru să facem performanță pentru România şi să inspirăm generațiile care vor urma.
Tata mi-a spus doar să mă gândesc unde eram acum doi ani şi unde sunt acum, să am încredere în mine, să îmi aştept momentul, pentru că toate vin la rândul lor.”, a spus Ianis, pentru FRF TV.
Etichete: ianis hagi , euro 2024 , belgia - romania 2-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...