Gestul făcut de FRF în timpul EURO 2024 pentru Christoph Daum, fostul selecționer al României
articol scris de Digi Sport30.06.2024, 17:12
Christoph Daum (70 de ani), fostul selecționer al României, se confruntă în această perioadă cu probleme de sănătate, dar FRF nu a uitat de tehnician.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Christoph Daum a fost selecționerul României în perioada iulie 2016 - septembrie 2017.
Gestul celor de la FRF pentru Christoph Daum, fostul selecționer al României
Vlad Munteanu (43 de ani), manager operațional al FRF, a transmis că lui Christoph Daum i s-a oferit un bilet la unul dintre meciurile României de la EURO 2024.
”Da. Chiar înainte de meciul de la Koln (n.r. - 22 iunie 2024, Belgia 2-0 România) am vorbit. Nu este într-un moment ușor, dar suntem alături de el.
Am reușit să-i oferim un bilet pentru a veni la meci prin fostul lui asistent, Rudi (n.r. - Verkempinck), care este belgian. Noi îl respectăm pe Christoph Daum.
Pe timpul lui, noi am fost contestați. Pentru că l-am adus pe fiul lui. La patru zile pe acțiune, câțiva euro primiți, o sumă ridicolă, am avut actualul om din staff-ul lui Xabi Alonso (n.r. - Marcel Daum, analist la Bayer Leverkusen).
Omul, pe lângă banii aceia, ne-a mai educat și vreo doi oameni”, a spus Vlad Munteanu, potrivit iamsport.ro.
Christoph Daum, la cârma naționalei României
Christoph Daum a bifat 10 meciuri pe banca echipei naționale a României, având o medie de 1,20 de puncte pe meci.
Trei victorii, patru înfrângeri și trei remize reprezintă bilanțul lui Christoph Daum pe banca României.
Etichete: romania , euro , vlad munteanu , christoph daum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...