Franța s-a calificat cu noroc în sferturi, dar Didier Deschamps este optimist: ”Cineva trebuia să tragă”
articol scris de Digi Sport01.07.2024, 22:12
Franța s-a calificat cu noroc în sferturile de finală ale Campionatului European din Germania.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Selecționata condusă de Didier Deschamps a învins Belgia, scor 1-0, după ce Jan Vertonghen a provocat un autogol în minutele de final ale meciului.
Didier Deschamps: ”Un autogol, dacă este deviat, înseamnă că cineva trebuia să tragă”
La finalul partidei, selecționerul de 55 de ani a vorbit despre jocul echipei sale, dar și despre autogolul care a trimis mai departe Franța la EURO.
”Un autogol, dacă este deviat, înseamnă că cineva trebuia să tragă. Dacă asta se termină în plasă, așa să fie. Cele mai bune echipe sunt aici și meciurile sunt de mare intensitate. Întotdeauna avem capacitatea de a înscrie mai mult. A fost dificil pentru noi de la început, dar am avut întotdeauna ocazii. Deși vrem să forțăm lucrurile, nu vrem ca aceasta să fie o barieră psihologică pentru noi”, a spus Didier Deschamps, citat de UEFA.
Franța, în sferturi la EURO fără gol din acțiune
Este al doilea autogol de care Franța beneficiază în această ediție de EURO 2024, după cel al lui Maximilian Wober, care a decis meciul cu Austria, 1-0 în prima etapă a fazei grupelor.
Pentru Franța a urmat un 0-0 cu Olanda și un 1-1 cu Polonia, meci în care a marcat prin Kylian Mbappe, dintr-o lovitură de la 11 metri.
Franța reușește, astfel, să se califice în sferturi la EURO 2024 fără să dea vreun gol din acțiune și cu o singură reușită a unui jucător de-ai săi.
N'golo Kante a intrat în istoria EURO
Franța a ajuns în ”sferturi”, iar N'golo Kante (33 de ani) a stabilit un record greu de doborât la turneele finale.
După victoria contra Belgiei, fotbalistul legitimat la Al-Ittihad a ajuns la 12 meciuri jucate la EURO fără înfrângere și este primul care reușește acest lucru.
N'golo Kante l-a depășit la acest capitol pe legendarul Xavi Hernandez, care a avea 11 meciuri fără înfrângere la Campionatele Europene.
Etichete: franta , didier deschamps , belgia , euro , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...