Francezii nu s-au ferit de cuvinte înainte de Belgia - România
articol scris de Digi Sport22.06.2024, 09:29
România are cel mai important test din Grupa E de la EURO 2024, împotriva naționalei Belgiei, la Koln.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- Meciul Belgia - România se joacă sâmbătă, de la 22:00, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store).
Cuvinte mari din Franța pentru Stanciu, Man și Drăgușin în presa franceză: "Execuție magnifică / Omul meciului / Indestructibil"
Înainte de acest meci, francezii de la Ouest-France au publicat un articol pe tema armele principale ale României, iar în opinia lor este vorba de Dennis Man, Nicolae Stanciu și Radu Drăgușin. Cei trei au fost lăudați la scenă deschisă, după cum urmează:
Nicolae Stanciu
- "Căpitanul României a avut un succes uriaș la primul meci de la EURO 2024. Exilat din septembrie 2023 încoace la Damac, în campionatul bogat al Arabiei Saudite, el le-a oferit o amintire frumoasă suporterilor români cu o execuție magnifică în vinclul porții lui Lunin, una dintre cele mai frumoase reușite de la turneu"
Dennis Man
- "Chiar s-a remarcat cu ucrainenii. Extrema de 25 de ani a fost omul meciului prin cele două pase decisive, lucru care nu s-a mai întâmplat pentru România la un turneu final de la marele Gică Hagi încoace, la Mondialul din 1994. Rapid, tehnic și eficient, Man a demonstrat și dorință de luptă. A câștigat 10 din 17 dueluri, un record la acest meci, unde a fost periculos de fiecare dată când a avut mingea"
Radu Drăgușin
- "Născut la București într-o familie de sportivi, Drăgușin a atras atenția de mic, atât de mult încât n-a jucat prea mult în România, ci la Juventus. În Anglia a jucat foarte puțin, din cauza competiției ridicate de la Tottenham, dar la 22 de ani mai are mult timp pentru progres. Cu Ucraina a fost indestructibil, și-a redus la tăcere complet adversarii direcți și a câștigat 100% din duelurile pentru minge"
Citește și:
Programul din grupa României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina 3-0
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia 0-1
- 21 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina 1-2
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA, Koln
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Clasamentul Grupei E înainte de Belgia - România
Etichete: romania , belgia , nicolae stanciu , dennis man , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...