Edi Iordănescu a auzit declarația lui Alon Hazan și a dat replica: ”Eu nu percutez lucrurile astea!”
articol scris de Digi Sport17.11.2023, 20:36
Echipa națională a României poate obține calificarea la EURO 2024 sâmbătă, atunci când ”Tricolorii” vor înfrunta selecționata Israelului.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Dacă vor ieși neînvinși din meciul contra selecționatei din ”Țara Sfântă”, ”Tricolorii” își vor asigura biletul la turneul final care va avea loc în Germania.
Edi Iordănescu crede că nu există o favorită clară înainte de Israel - România
La conferința de presă premergătoare partidei, selecționerul Israelului, Alon Hazan, a declarat că România este favorită certă înaintea întâlnirii, lucru cu care Edi Iordănescu nu pare a fi de acord.
Concret, întrebat despre răspunsul lui Alon Hazan, Edi Iordănescu a mărturisit că nu există o favorită în contextul în care meciul tur s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Totodată, selecționerul României crede că declarațiile făcute de Alon Hazan sunt doar o încercare a antrenorului israelian de a muta presiunea pe umerii ”Tricolorilor”.
”Nu avem cum să fim favoriți atât timp cât rezultatul direct a fost egal, atât timp cât și ultimul amical a fost tot egal. Nu vorbim de favoriți, mutăm presiunea în stânga și în dreapta.
Eu nu percutez lucrurile astea. Respect opinia, dar Israel are jucători cu multă valoare. Respectăm asta”, a spus Edi Iordănescu la conferința de presă.
Lotul României pentru meciurile cu Israel și Elveția
PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);
ATACANȚI
Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4).
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
12 noiembrie 2023
- ora 21:45 | Kosovo - Israel 1-0
15 noiembrie 2023
- ora 21:45 | Israel - Elveția 1-1
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Clasamentul Grupei I
Etichete: romania , israel , edi iordanescu , euro 2024 , alon hazan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Vladimir Putin consideră că Ucraina trebuie să rămână „neutră” pentru a exista o șansă...